Remarca lui Vladimir Putin despre posibilitatea fragmentarii Romaniei printr-o detasare a Transilvaniei ofera o serie de indicii utile asupra rationamentului geo-politic al liderului de la Kremlin.
Pe de o parte, aluzia releva ca insistentele rusesti privind protejarea integritatii actualelor frontiere de stat sunt, in mare parte, povesti de adormit copiii. In chestiunea independentei provinciei Kosovo, Putin ia partea sarbilor deoarece atitudinea se dovedeste, in prezent, pe departe cea mai eficace atat pentru a enerva Occidentul, cat si pentru a diviza Uniunea Europeana. Liderul de la Kremlin ar sprijini insa pe loc si fara retineri orice potentiala fragmentare a Bosniei, daca un asemenea pas ar conduce la marirea teritoriului Serbiei si, ca atare, la consolidarea principalului sau aliat din Balcani. Deocamdata, UE s-a poticnit in Bosnia, iar in chestiunea Kosovo pare complet debusolata, nemaistiind daca sa-i sprijine independenta, sa-i fragmenteze teritoriul sau sa continue pe calea costisitorului protectorat. Intre timp, Putin poate urmari satisfacut disconfortul mai-marilor UE – majoritar personaje sterse, a caror popularitate nu se apropie de cea de care se bucura Putin la el acasa.
Pe de alta parte, aluziile sale despre o Romanie eventual redusa in dimensiuni confirma, o data in plus, desconsiderarea cultural-populara a rusilor fata de Romania. Atitudinea fie indolenta, fie duplicitara, fie extravaganta a elitei politice de la Bucuresti a venit, indubitabil, in sprijinul imaginii sablonarde cultivate de Kremlin in privinta Romaniei. Vladimir Jirinovski, extremistul "de vitrina" al Moscovei, explicase inca de prin anii ’90 opiniei publice rusesti ca romanii sunt, de fapt, o banda de tigani italieni. Raposatul Alexandr Lebed, generalul determinat, in 1992, sa desprinda Transnistria de Republica Moldova, sugerase la randul sau ca ar intrevedea sansa aparitiei unei Moldove considerabil marite, compuse – candva – din teritoriile situate pe ambele maluri ale Prutului.
Se prea poate ca Vladimir Putin sa fie realmente iritat – aidoma altor predecesori ai sai – de existenta acestui "ghimpe" latin in mijlocul unei regiuni percepute de Moscova drept zona eminamente slava. In plus, vor mai exista, probabil, si in prezent unele resentimente legate de masinatiile occidentale din vremea imparatului Napoleon al III-lea, dedicate blocarii avansului rusilor pana la stramtoarea Bosfor. Solutia gasita atunci prevedea sustinerea unei Romanii mari si, concomitent, mentinerea vecinului bulgar la dimensiuni cat mai reduse.
Daca Romania s-ar fi dovedit o tara membra a UE bine condusa, atunci ar fi existat si sansa ca Javier Solana, inaltul reprezentant pentru politica externa si de securitate, sa-i fi recomandat politicos liderului de la Kremlin sa-si vada de treburi – a nu se uita ca Bruxelles-ul a sarit, in mai, neintarziat, in ajutorul Estoniei, atunci cand au fost inregistrate atacuri repetate asupra site-urilor guvernamentale estone, hackerii actionand din Rusia, inclusiv de pe calculatoarele unor institutii de stat ruse. In cazul Romaniei, Uniunea Europeana insa nu s-a simtit obligata sa ia atitudine. Avand in vedere interminabilul circ politic de la Bucuresti, atitudinea ei devine nu doar explicabila, ci, pana la urma, chiar necondamnabila.
Daca UE ar fi condusa de niste minti machiavelice, Romania putea constitui un bun element de "troc" in cadrul negocierilor purtate pe teme de politica externa – sa zicem in cazul in care noi si exorbitante preturi energetice ar ingenunchea definitiv Uniunea, silind-o sa recurga la fel de fel de solutii pentru a castiga timp. Intr-un asemenea caz, Kremlinului i-ar putea fi oferit, spre impaciuire, o "jucarie" constand dintr-o buna parte a Romaniei. Exemplul ramane, desigur, pura utopie neagra, dar predecesorii lui Gordon Brown si Nicholas Sarkozy au oferit, totusi, o tragica mostra istorica, cedandu-i lui Hitler, in 1938, Cehoslovacia – o tara mult mai bine condusa in acea vreme decat Romania zilelor noastre.
De fapt, Putin le-a facut, involuntar, o favoare romanilor – reamintindu-le cat de precara este, totusi, libertatea lor si demonstrand, in plus, cat de atragatoare continua sa fie Romania in ochii altora. Uniunea Europeana ar face, la randul ei, un alt mare bine tarii daca ar semnala ca in orice familie oaia neagra ajunge, in cele din urma, alungata. Dat fiind ca lupii infometati continua se existe, mioara cea laie are sanse reduse sa supravietuiasca de una singura pe taramuri europene – indiferent ca se afla in interiorul sau in afara tarcului comunitar.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
