» Administratia din Besancon, oras infratit cu Bistrita, a confundat imnul de stat al Romaniei cu imnul regal
» Delegatii bistriteni aflati in vizita sustin ca, in toata Franta, imnul de stat este confundat cu imnul regal
Imnul Romaniei, "Desteapta-te romane", a fost confundat de francezii din Besancon – oras infratit cu Bistrita – cu imnul regal, cu ocazia semnarii cartei care marcheaza zece ani de la infratirea dintre cele doua localitati.
Viceprimarul Bistritei, Cornel Iliesi, a declarat luni, intr-o conferinta de presa, ca atat el, cat si consulul Romaniei la Strasbourg, Marcel Alexandru, invitat la eveniment, le-au atras atentia gazdelor asupra confuziei facute, iar spre seara primarul din BesanIon a prezentat scuze romanilor. "A fost un moment penibil si jenant, dupa ce formatia angajata a terminat de intonat imnul regal, am cantat cu totii impreuna «Desteapta-te Romane»", a spus Iliesi. Potrivit interlocutorului, vinovata de penibilul moment ar fi o casa de discuri pariziana, careia autoritatile locale din Besancon i-au comandat partitura pentru imnul de stat al Romaniei si care, in schimb, le-a trimis imnul regal. "Mai grav este ca acest imn se vinde in toata Franta", a adaugat Iliesi care spune ca, desi a mai fost de doua ori in vizita la Besancon, niciodata momentul nu a fost atat de solemn incat sa se impuna intonarea imnurilor celor doua state.
Imnul regal a incantat asadar urechile delegatiei formate din 50 de bistriteni, in frunte cu viceprimarul Bistritei, Cornel Iliesi. Confuzia s-a petrecut inaintea semnarii conventiei de colaborare dintre cele doua orase pe perioada 2008-2010, cu ocazia implinirii a zece ani de la luarea deciziei de infratire dintre localitatile BesanIon si Bistrita. Situatia a fost cu atat mai penibila cu cat Bistrita este orasul in care s-a nascut chiar autorul versurilor imnului national, Andrei Muresanu.
Reactie
Autoritatile locale bistritene pretuiesc in mod deosebit colaborarea cu francezii si nu au ratat nici o ocazie pentru a se duce in delegatii la Besancon pe bani publici. Ba mai mult, francezii au fost primiti la Bistrita in conditii de exceptie, pe banii bistritenilor. Din delegatia de 50 de persoane care s-a deplasat in Franta si pentru care CL a alocat circa 40.000 de lei, doar 13 au reprezentat Primaria si Consiliul Local, restul participantilor fiind reprezentanti ai unor asociatii sau organizatii.