La aproape treizeci de ani de la Revoluție, încă nu pot răspunde simplu la această întrebare, și acesta este un simptom, dacă vreți, al stării economiei românești. Și al societății românești în genere.
În orice raport de țară, există niște parametri standard pe baza cărora se poate contura o imagine a unei economii. Primul fiind cel demografic, o să încep prin a spune că, nu mai departe de această primăvară, am citit cu stupoare faptul că România este a doua mare sursă de emigrație din lume, după Siria. Adică după o țară care suferă efectele unui război civil.
Românii pleacă masiv la muncă în alte state europene (și nu numai), lăsând în urmă o economie slăbită, care nu a trecut încă examenul de maturitate. Și mă gândesc aici la faptul că parametrii de consum nu sunt încă justificați de cei de productivitate. Că mai mult tranzacționăm decât producem.
Românii pleacă masiv la muncă în afara țării lăsând în urma un vid de talent, ingeniozitate, competență si apetit pentru performanță. Singurii care mai au de câștigat – și asta doar pe termen scurt – sunt marile firme de recrutare, ajunse și ele pe cota de avarie la capitolul soluții.
Din discuțiile avute cu specialiști în politici publice, cu antreprenori, dar și cu reprezentanți ai mediului politic, nu reiese cum că România ar avea vreun plan de stabilizare a hemoragiei de capital uman, unul dintre cele mai înfricoșătoare fenomene cu care ne confruntăm la ora actuală.
La nivel politic, încercările anemice de a propune programe de încurajare a întoarcerii antreprenorilor din diasporă nu au niciun efect. La fel după cum nici hățișul legislativ, fiscal sau de altă natură, nu poate constitui un motiv pentru care cineva care a plecat din țară din motive economice să vrea să revină.
La capătul celălalt al pârghiei economice, antreprenorul român găsește la rândul lui din ce în ce mai greu soluția de supraviețuire în același context legislativ împovărător, imprevizibil și punitiv. Capitalul uman de care are nevoie orice afacere pentru a fi performantă este unul precar, fluid și mai ales rar, iar nivelul la care își poate permite un antreprenor să remunereze munca este grav condiționat de puținii bani rămași după taxe, impozite, autorizări, amenzi și controale.
Eu personal nu cred că mai e vremea de analiză sau de explicații docte cu privire la de ce-urile situației curente. Cred ca suntem exact în punctul în care se cere cu stringență un pachet de măsuri care să înceapă cu simplificarea legislativă, reducerea semnificativă a taxelor si impozitelor și încurajarea financiară a investițiilor, atâtea câte mai sunt acum în Romania.
Închei cu gândul și speranța că din ce în ce mai mulți vor înțelege că o creștere economică bazată pe cifrele de consum e opusul unei vești bune. Și că solidaritatea și coeziunea socială pur și simplu nu pot consta în împărțirea pachetelor pentru săraci în anii electorali.
Aurelia Dinu este analist și consultant în managementul afacerilor
