8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSocialRomânia vrea să organizeze la Berlin ''Ziua Produsului Românesc''

România vrea să organizeze la Berlin ”Ziua Produsului Românesc”

„La noi, la comisia de agricultură, se plămădesc destul de multe legi care vin să vă sprijine, sperăm noi, nu să vă încurce. Mi-aş dori foarte mult ca reprezentanţii dumneavoastră să fie prezenţi la discuţiile din comisie, când se creionează proiectul legislativ. E un paradox: după ce apare legea, toţi avem idei, toţi ne dăm seama cât de încurcată e legea, dar nimeni nu intervine atunci când aceasta e postată în dezbatere publică sau foarte puţini intervin, să aducă amendamente sau să spună lucrurilor pe nume. O lege care a fost dată în Parlament şi care fost votată este legea care face trimitere la produsul românesc. Am vrea ca pe 10 octombrie 2018 să organizăm la Berlin Ziua Produsului Românesc. Asta este o provocare şi cred că mulţi de aici ar trebui să fie prezenţi la eveniment. Sunt convins că vom avea atâta inteligenţă, pentru că ne-ar costa mai puţin să promovăm pe această cale produsul românesc decât să dăm bani pe anumite reclame care nu sunt vizibile. Aducând acolo, la ambasadă, capitalul german şi oamenii interesaţi, chiar dacă succesul nu va fi 100%, dar este un început”, a spus Păle.

Potrivit deputatului, la ora actuală autorităţile de la Bucureşti sunt în dialog cu Comisia Europeană pe tema prezenţei produsului românesc în hipermaketuri, în proporţie de 51%.

„La ora actuală, suntem în dialog cu Comisia Europeană vizavi de produsul românesc prezent 51% în hipermarketuri. Este un dialog cu Comisia, nu este uşor să-i facem să înţeleagă sperăm, în final. Am trimis săptămâna trecută ultima comunicare să înţeleagă totuşi că produsele proaspete trebuie să fie prezente pentru că astfel se asigură sănătatea oamenilor. O altă lege care este în dezbatere este Legea 17, cea care face trimitere la amendarea legislaţiei privind vânzarea terenurilor aflate în extravilan din România. A fost o discuţie săptămâna trecută, în dezbateri generale”, a menţionat oficialul.

Pe de altă parte, vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor a subliniat că, deşi există legislaţia prin care sunt acordate facilităţi celor care se asociază în domeniul agricol, „nu reuşim să depăşim psihoza comunistă cu cooperativele agricole de producţie”.

„Sunt puţin dezamăgit că nu reuşim să depăşim psihoza comunistă cu cooperativele agricole de producţie, spre deosebire de ţările vestice, în special Germania, unde nu au nicio tresărire, de frică faţă de acest cuvânt. Vă rog să vă notaţi Legea 566 a cooperativelor agricole, care este dată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a dat-o la toate structurile ANAF, de două luni de zile, pentru aplicarea articolului 76, care înseamnă cinci ani scutire impozit, 20% scutire din impozitul pe profit şi, foarte important, TVA zero la toate inputurile. Este păcat că nu reuşim să ne organizăm şi să trecem peste acea psihoză a cooperativelor”, a atras atenţia Dănuţ Păle.

Reprezentanţi ai autorităţilor şi organizaţiilor din industria alimentară au participat, joi, la expo-conferinţa „Produsul românesc”, organizată la Clubul Diplomatic din Capitală.

Cele mai citite

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...
Ultima oră
Pe aceeași temă