La Tataru lipsesc locurile de munca, dar nici spiritul gospodaresc nu este la el acasa.
Amplasat la numai patru km de drumul national, de-a lungul caruia sunt localitati cat de cat atragatoare, satul Tataru pare descins dintr-o alta lume. Ca sa ajungi la el trebuie mai intai sa strabati o sosea plina de gropi, iar la intrare te intampina case intr-o rana, gata sa cada peste proprietarii lor, garduri nereparate de ani de zile, curti neingrijite. Nu departe este scoala cu clasele I-VIII, "Negip Hagi Fazat", unde o anexa cu centrala termica si grup social se afla inca in constructie, desi cursurile noului an scolar au inceput de aproape o luna. In fata sa sunt cateva cladiri ale vechii cooperative agricole de productie care arata ca dupa razboi. De jur-imprejur mari suprafete de teren pline de buruieni. Pana si cele doua lacase de cult, biserica ortodoxa si geamia, sunt destul de modeste. O simpla prezenta in aceasta asezare te conduce la concluzia ca aici timpul pare incremenit si ca distanta fata de rigorile europene este imensa.
Din cei 595 oameni care traiesc aici majoritatea celor apti de munca nu au unde sa lucreze. Fosta unitate, cunoscuta ca una dintre cele mai bune producatoare de cartofi, dar si de alte produse agricole din judetul nostru, s-a desfiintat si in locul ei n-au mai aparut altele, deoarece nici un investitor nu s-a grabit sa ajunga aici. Singurele surse de existenta ale localnicilor raman propriile gospodarii. Dar nici acestea nu sunt bine folosite. Cu minimum de eforturi s-ar putea sapa si cultiva gradinile, s-ar putea amenaja grajduri si creste animale si pasari, s-ar repara casele si gardurile. Se vede insa ca aici spiritul gospodaresc este in mare suferinta. Asteptand numai sprijinul consiliului local si al primariei nu se poate progresa. z
