» Firma care construieste centrul comercial, Trigranit,
isi datoreaza cresterea spectaculoasa proiectelor pe care le are in regiune, dintre
Finalizarea complexului comercial Polus Center din Cluj-Napoca a fost unul dintre factorii care au contribuit, potrivit publicatiei de business maghiare Napi Gazdasag, la cresterea averii magnatului Sandor Demjan, cel mai bogat om din Ungaria si fondatorul Trigranit. Potrivit celui mai recent clasament al celor mai bogati 100 de oameni din Ungaria, Demjan se afla pe primul loc, cu o avere estimata la 260 de miliarde de forinti, adica aproximativ 1,03 miliarde de euro, Demjan l-a inlocuit in topul clasamentului pe un alt magnat din Ungaria, Sandor Csanyi, directorul general al celei mai mari banci ungare, OTP Bank, a carui avere se cifreaza la "numai" 140 de miliarde de forinti, adica 560 de milioane de euro. Publicatia de business maghiara Napi Gazdasag, care a realizat topul, apreciaza ca saltul spectaculos al lui Demjan se datoreaza faptului ca valoarea companiei Trigranit a crescut cu aproape 1.6 miliarde de euro anul trecut, prin proiectele pe care le are in derulare in regiunea Europei de Est.
Trigranit dezvolta in Romania mai multe proiecte imobiliare, printre care se numara Polus Center din Cluj, care urmeaza sa fie deschis oficial joi, Polus Ceter Constanta si proiectul Esplanada din Bucuresti.
Tot la Cluj, Trigranit va mai dezvolta in urmatorii ani Cartierul Tineretului, in parteneriat public privat cu Primaria Cluj-Napoca, investitie estimata la 200 de milioane de euro, de doua ori mai mult decat investitiile anuntate de finlandezii de la Nokia. Proiectul prevede constructia a peste 2.500 de locuinte pe un teren al administratiei publice clujene, de peste 200 de hectare.
ISTORIC
Trigranit Development Corporation, fondata in 1997, activeaza in domeniul tranzactiilor imobiliare in centrul si estul Europei. Compania are capital american, canadian, britanic si maghiar. Printre actionari s-au numarat de-a lungul timpului Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si AIG. Compania are proiecte in diverse stadii de investitii in Cehia, Croatia, Serbia, Polonia, Ucraina, Bulgaria si de curand in Rusia. "Fundatia Demjan Sandor" a creat la Cluj "bursa Sandor Demjan" in valoare de un milion de euro care se adreseaza studentilor merituosi.