„Este turneul meu favorit, sunt fericită să fiu în finală, abia aştept să joc în ultimul act”, a declarat Stephens la Eurosport, după victoria cu Madison Keys.
Americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-4, pe compatrioata ei Madison Keys, locul 13 WTA, calificându-se în finala turneului de la Roland Garros, în care va evolua cu Simona Halep, locul I WTA.
Stephens s-a impus într-o oră şi 17 minute. Ea a întrecut-o pe Keys şi în finala US Open de anul trecut, scor 6-3, 6-0.
Câştigătoarea US Open are şase trofee în carieră, din tot atâtea finale disputate: 2018 – Miami; 2017 – US Open; 2016 – Auckland, Acapulco, Charleston; 2015 – Washington DC.
Simona Halep, 26 de ani, şi Sloane Stephens, 25 de ani, s-au întâlnit de şapte ori până în prezent, românca triumfând de cinci ori, de două ori pe zgură.