Amestecul de ritualuri ortodoxe si masonice de la inmormantarea larg mediatizata a regretatului actor Florian Pittis a dovedit inca o data ca in cadrele democratice ale secolului XXI Biserica si Masoneria nu mai manifesta reticentele reciproce de pana mai ieri, ci sunt dispuse mai degraba la co-existenta "pasnica" si con-lucrare "civilizata". Altminteri cum sa-ti explici faptul ca in Adunarea Nationala Bisericeasca se afla masoni notorii, ca d-nii Sorin Frunzaverde si Constantin Balaceanu-Stolnici, ca Mitropolitul Moldovei, ales intre timp Patriarh, ii multumeste in scris, mai mult decat protocolar, liderului mason Eugen Ovidiu Chirovici pentru com-patimirea cu Biserica Ortodoxa indoliata, sau ca un preot ortodox sfinteste in Templul Masonic din Bucuresti o troita cu simboluri heterodoxe?
In aceste conditii, condamnarea Masoneriei de catre Sf. Sinod al B.O.R. din 11 martie 1937 (ramasa inertial in vigoare pana astazi), pe baza amplului raport intocmit atunci de Mitropolitul Nicolae Balan (1882-1955), devine simpla istorie (as zice "retrograda", dar ma tem de pleonasm). E limpede ca Biserica tinde "sa se innoiasca" (nu asta i se cere de 17 ani incoace?), iar Masoneria, la randul ei, e limpede ca s-a si innoit deja, caci in locul vechiului si teribilului "secret masonic", candva principiul ei fundamental, o vedem declamandu-si transparenta pe micile ecrane, iar redutabila ei unitate traditionala a lasat locul in ultimii ani mai multor "ascultari" divergente (in Romania sunt 9!), mergandu-se pana la nuante… prepozitionale (bunaoara, d-l Danacu e Marele Maestru al Marii Loje Nationale a Romaniei, iar d-l Chirovici e Marele Maestru al Lojii Nationale din Romania).
Totul se configureaza altfel in aceasta epoca pe care unii o numesc "postmoderna", iar altii o considera chiar "postcrestina", si nu e de mirare ca "mentalitatile" raman uneori in urma unor "evolutii" atat de rapide si de radicale.
Dar, oricat am incerca sa ne eliberam de "mentalitatea retrograda", si oricata disponibilitate la toleranta si intelegere reciproca ar manifesta mai nou Biserica si Masoneria (in vadita consonanta cu imperativele ideologice ale momentului), exista totusi niste limite ale bunului simt care nu pot fi incalcate fara a cadea in ridicol. Sa luam un caz concret, care cred ca merita o discutie de principiu.
Pro domo
"Brancoveanu, primul mason roman?" – iata titlul cel mai socant al Evenimentului zilei de duminica 9 septembrie 2007. Autorul scurtului articol (d-l Florian Bichir) rezuma de fapt expunerea Marelui Maestru al Marii Loje Nationale a Romaniei,
d-l Viorel Danacu, dar, in afara de semnul de intrebare din titlu, nu formuleaza vreo rezerva critica – nici fata de tupeul unei asemenea revendicari, nici fata de evidentul ei anacronism. Am sperat ca autorul articolului (care mi-e amic de pe vremea cand era mai cumpanit) va reveni cumva, cu unele observatii sau precizari de rigoare, dar a trecut luna si nu s-a intamplat asa… Sa vedem mai indeaproape despre ce este vorba.
Sambata 8 septembrie (in calendarul bisericesc: praznicul Nasterii Maicii Domnului), Marea Loja Nationala a Romaniei ii comemora la Bucuresti, in incinta Templului Istoric Masonic din str. Gramont 3 (sector 4), pe Florian Pittis si pe alti "frati incorporati in eternitate". Cu acest prilej, Marele Maestru Dr. Viorel Danacu (Danacu?) aducea la cunostinta asistentei pretinsul "rezultat" al unui "studiu" realizat recent de asa-zisul Centru Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucuresti: primul mason roman ar fi fost nimeni altul decat… voievodul martir Constantin Brancoveanu, canonizat de B.O.R. in 1992!
Pe ce se bazeaza oare o asertiune atat de indrazneata? Pe faptul ca secretarul voievodului, inteligentul aventurier italian Antonio Maria del Chiaro, a fost de la un moment dat mason, infiintand o loja la Galati, in 1734, si apoi o alta la Iasi, in colaborare cu domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat. De aici concluzia abrupta: "Desi nu exista documente clare, este greu de crezut ca Antonio Maria Del Chiaro nu l-a initiat pe marele domnitor-martir Constantin Brancoveanu in masonerie" (subl. mea), de vreme ce mai tarziu "facea acelasi lucru cu domnitorul Moldovei, Constantin Mavrocordat"!
Dar lucrurile nu se opresc aici. Tupeul mistificator este impins pana la urmatorul corolar propagandistic: "Putem spune, fara a exagera, ca primul roman identificat in istorie ca apartinand masoneriei este dreptcredinciosul voievod Constantin Brancoveanu, canonizat de Biserica Ortodoxa, lucru care demonstreaza ca masoneria romana si Biserica au fost nu doar puncte de sprijin, adevarate coloane ale acestui neam, ci si in perfecta conlucrare. Constantin Brancoveanu merita deci cinstit nu doar ca un martir al Bisericii dreptmaritoare, ci si ca un frate trecut la Orientul Etern" (subl. mea)!
E de spus ca Antonio Maria del Chiaro (autorul acelei bizare Storia delle moderne rivoluzioni della Valacchia, Venetia, 1718), fire arivista si uneltitoare, inclinata sa admire la Constantin Brancoveanu mai degraba abilitatea politica decat evlavia religioasa (sapeva pelar la gazzuola senza farla gridare, "stia sa tunda oaia fara s-o faca sa behaie"), n-ar fi ezitat, desigur, sa-si atraga stapanul in masonerie, dar totusi cu aceasta conditie minimala: ca masoneria sa fi existat pe vremea cand el era tanar secretar al voievodului valah. Or, cat de activ mason ar fi fost italianul mai tarziu, fapt este ca, dupa toate istoriile autorizate ale (Franc-)Masoneriei, primele structuri masonice moderne apar in Occident abia la 1717 (Anglia si Franta), in vreme ce voievodul roman a fost martirizat de catre turci la… 1714. Masonii romani ar voi sa ne convinga, asadar, ca Brancoveanu, aux portes de l’Orient, ar fi fost initiat in masonerie mai inainte ca aceasta sa se fi infiintat ca atare la Londra si la Paris!
Astfel de incercari penibile de revendicare pro domo a unor mari personalitati ale istoriei nationale, cu intentia de a ne face sa credem ca n-ar fi existat niciodata incompatibilitate intre Masonerie si "Biserica stramoseasca", reprezinta tot atatea sfidari ale adevarului istoric si ale bunului simt elementar. Ca sa nu mai spun ca, chiar daca Brancoveanu, om curios din fire, s-ar fi lasat initiat in masoneria delle moderne rivoluzioni, moartea martirica pentru Hristos, laolalta cu toti fiii lui, ar fi rascumparat acest pacat de conjuncturala evaziune heterodoxa, ca si altele mai mari sau mai mici, iar sfintenia i-ar fi ramas la fel de indiscutabila chiar si din punctul de vedere al celei mai inflexibile ultraortodoxii.
"Dialogul" prezent intre Biserica si Masonerie (sincer sau nesincer, apreciat sau depreciat) n-are nimic de castigat din lipsa de masura, dupa cum nici lipsa de masura nu se rascumpara prin dialog…
