Apa nu pare a curge, ci doar aluneca dintr-o singura miscare lina, dar puternica, insotita de un surd rasunet al adancurilor. si-n stanga, si-n dreapta, crestele muntilor par aprinse de soarele care scapata spre asfintit. Incet-incet, pe vai se desfac si se astern perdele de umbra ce se pierd curand in noaptea care se apropie.
Sub valurile fluviului simti aievea siluetele atator nave in convoi care-si continua drumul pe firul Dunarii de ieri. Plutim cu vaporul deasupra vechiului oras care-si doarme in adancuri somnul tulburat doar de sirenele din port care vestesc plecarea vapoarelor ori ale locomotivelor ce intra in gara. Cine a trecut candva pe aici isi simte pasii ramasi sub ape si se-ntoarce cu gandul la ziua de-atunci. Totul e fantastic, ca intr-un caleidoscop.
De 36 de ani, vechea Orsova e doar o legenda. Asezarea de ieri, cu istoria ei zbuciumata, care ajunsese sub romani o statie vamala, de mare importanta militara si strategica, este pastrata doar in arhive.
De-a lungul timpului s-au facut aici importante descoperiri arheologice: doua vestigii de pe vremea tracilor, statuia din marmura a unui soldat roman, o figurina infatisandu-l pe Hercule in lupta cu Anteu, monede, un coif de argint si doua vase din acelasi metal. Coiful si unul dintre vase se gasesc la Institute of Fine Arts din Detroit (SUA), iar celalalt vas la Metropolitan Museum din New York.
Temerarii Dunarii
Prin construirea barajului de la Portile de Fier, apele fluviului au fost ridicate cu 33 de metri fata de nivelul lor mediu, formand un lac lung de peste 200 kilometri, intins pana dincolo de Belgrad. Dupa aparitia lui s-a modificat si mediul natural al defileului fluviului.
Una dintre cele mai vechi si mai respectate profesii de pe aceste meleaguri era aceea de pilot de cataracte. Acestia isi aveau societatea in Orsova si numai ei pilotau navele in sectorul cel mai dificil din intregul curs al Dunarii, de la Drobeta Turnu-Severin la Moldova Veche. Putini dintre ei mai traiesc astazi.
Din cauza varietatii formatiunilor geologice, care au opus rezistenta diferita fata de eroziunea apei, au ramas in albia Dunarii colti de stanca care au ingreunat in acele timpuri navigatia. La secetele din fiecare an, din apele scazute ale fluviului la Portile de Fier apareau stancile salbatice si periculoase. Ele puteau fi evitate doar prin abilitatea pilotilor de cataracte, care, si ei, rareori, se-ncumetau in astfel de perioade sa treaca vasele de tonaj mai mare.
Dupa cum afirma profesorul orsovean Constantin Juan, "pe la 1888 incep unele lucrari de regularizare a senalului navigabil, se construieste canalul de la SIP (pe malul sarbesc) pe care erau trase navele, se dinamiteaza mai multe stanci de pe cursul fluviului si incep timid lucrarile de indiguiri, nefinalizate insa nici pana la inaltarea barajului de la Portile de Fier". Lucrarile cu pricina n-au fost finalizate nici pana astazi, cand au mai trecut 35 de ani de la inaugurarea sistemului hidroenergetic.
Valsul vienez s-a sfarsit la Cazane
A fost o vreme cand murmurul pasagerilor inceta pe masura ce vaporul se apropia de Cazane sau de pragurile de la Greben sau Bivoli. Era o liniste care pogora parca la inceperea unui ritual. Puntea vaporului parea ca avea ochi. Ochii tuturor erau concentrati intr-unul singur, in ochiul atent al pilotului de cataracte. "Pana aici Dunarea era linistita – spune Fanica Gogoase din Devesel, cel care candva era cel mai tanar pilot de cataracte – inca purtand pe valurile ei un vals vienez, un ritm de ceardas unguresc sau de joc sarbesc. La Cazane devenea manioasa poate pentru ca trecerea ei insemna o lupta apriga. Glasul ei se transforma intr-un strigat amenintator".
"Numai un deosebit simt de orientare si norocul ne ajutau sa trecem apa – afirma batranul pilot Petre Preotu din Chilia – atat cat mai ramasese din ea, in apropierea stancilor si a pragurilor."
Fostii piloti de cataracte, singurii care stiau fiecare portiune a fluviului, numele particularitatile celor peste 300 de stanci primejdioase, bancurile de nisip, vartejurile si se orientau in albie, prin canaluri, pot fi numarati astazi pe degetele de la doua maini. Cand nici ei nu vor mai fi, va ramane doar legenda pilotilor de cataracte, a celor care au scris o pagina in istoria navigatiei pe Dunare.
Inginerul Calarasanu, fost inspector al navigatiei pe Dunare, spune ca in prima jumatate a secolului trecut in Ungaria se infiintase o cooperativa care achizitiona marfurile stationate la Orsova si Severin si care aveau dreptul sa incheie si tranzactii internationale. Cand se relua navigatia, cooperativa isi valorifica la un pret bun cocsul, cimentul, minereul de fier, vanzandu-le santierelor dunarene ori uzinelor metalurgice.
Nave unicat pentru topitorii
La un an de la pacea de la Adrianopol, nava cu aburi botezata "Arno", sub pavilion austriac, a strabatut asa-numitul "drum vechi al Portilor de Fier", pilotii ei fiind orsoveni. si alte vase, alaturi de carmacii lor, si-au legat existenta de sectorul cataractelor Dunarii.
Remorcherul "Vaskapu", construit in 1899, o adevarata uzina fluviala care functiona pe principiul autotractarii, dezvoltand o putere de 3000 CP, si tragea vapoarele prin canalul de la Greben pana la primul razboi mondial, a ajuns un morman de fier vechi, vizibil in zona Ogradena, mare parte din el vandut topitoriilor.
Dupa razboi, vaporul – unic in lume din punct de vedere constructiv – s-a aflat o perioada in inventarul statiunii geografice Orsova, de Universitatea Bucuresti, care cu avizul Oficiului de Patrimoniu l-a oferit celor interesati sa faca bani din fier vechi cu valoare istorica. Aceeasi soarta a avut-o si remorcherul "Decebal", cea mai puternica nava cu zbaturi de pe Dunare.
Coroana, portul scufundat in mlastina
Urbea in care se gaseau unele dintre cele mai vechi vestigii ale istoriei neamului nostru se afla de ani buni sub ape. Despre vechea asezare a Orsovei mai amintesc astazi doar arhivele si legendele. Cati mai stiu ca alaturi de portul pentru marfuri si pasageri, in pragul anului 1830, a luat fiinta o zona care a purtat statutul de "porto-franco". Sau ce mai aminteste de celebrul port "Coroana"?
Izvoarele istorice spun ca in aceasta zona a regimentelor graniceresti si-au gasit refugiul, prin culoarul Timis-Cerna, in august 1849, Lajos Kosuth si revolutionarii care au adus cu ei de la Budapesta sabia, sceptrul si mantaua lui stefan cel Sfant pe care l-au ingropat la poala muntelui Alion, intr-un teren mlastinos si cu codri neumblati. Pretioasele obiecte au fost gasite in anul 1853 si au fost duse cu mare ceremonial la Viena si apoi la Budapesta, unde au fost incoronati Franz Josef si frumoasa Elisabetha. In 1856, in semn de recunostinta, imparatul a dispus inaltarea unei cafenele si a unei pietre comemorative pe acel loc, disparute insa in timp.
Dar si construirea unui port nou si modern, botezat "Coroana", care avea o suprafata de 70.000 metri patrati, un cheu lung de 600 metri, cu 10 dane, zidit din piatra fasonata. De-a lungul lui erau o platforma pietruita de 2250 metri patrati si una de pamant cu aceeasi suprafata, o cale ferata care facea legatura cu gara imperiala. In port se termina o conducta petroliera care il lega de rafinarie, situata in partea de nord a vechiului oras, considerata pana la primul razboi mondial ca fiind cea mai mare din Imperiul Hasburgic. In 1922, din portul "Coroana" au plecat spre Belgrad familia regala a Romaniei si reprezentantii guvernului pentru casatoria principesei Marioara cu regele Alexandru al Serbiei. Istoricele locuri se gasesc sub apele Golfului Cerna, intens poluate, mai ales la vremea viiturilor. Din vechea Orsova n-a mai ramas decat Manastirea "Sfanta Ana" de pe Dealul Mosului, ctitorie a marelui gazetar-patriot Pamfil seicaru.
