National Geographic Channel, ora 18.00
"Omul-lup" (documentar)
Cat de departe ati merge pentru a salva animalele salbatice abandonate? Dar pentru a le salva pe cele pe cale de disparitie? Nu stiu cati dintre noi ar accepta sa foloseasca metodele lui Shaun Ellis, gazda documentarului "Omul-lup", dar in orice caz merita a fi urmarite. Ocupandu-se zi de zi de trei lupi aflati in captivitate, din parcul Combe Martin, North Devon, Ellis va pune in practica metode dintre cele mai bizare de a pregati puii pentru momentul cand vor fi eliberati in salbaticie.
MGM, ora 23.00
"Amantii muzicii" (biografic)
La putin timp dupa lansare, dirijorul Andre Previn cataloga "The music lovers" drept "cel mai bun film realizat vreodata despre un compozitor", insa nu aceeasi a fost si reactia criticilor ori a spectatorilor anului 1971. Caci vorbim despre un film regizat de Ken Russell, iar acesta a fost prea putin preocupat de compozitorul Ceaikovski, ci de homosexualul, sotul si nevroticul Ceaikovski. Un film cu Richard Chamberlain si Glenda Jackson in rolurile principale.