Televiziunile locale din Iasi au demarat in forta un program "economic" de spalare a pacatelor fostului prefect de Iasi, Radu Prisacaru. Prisacaru a infierat coruptia din Romania, el insusI fiind luat cu catusele de pe fotoliul de prefect pentru un flagrant de mita. Radu Prisacaru a spus ca in Iasi exista grupuri de oameni care fabrica dosare la comanda, dar nu a dezvaluit numele acestora. Potrivit spuselor sale, aceste grupuri au ramificatii care ajung pana la procurori. "Se zvonea ca cei care au dosare la DNA sunt chemati pentru a aranja alte dosare. De aceea, am inregistrat convorbirile cu Forna. si mie DNA mi-a spus ca daca ii ajut intr-un alt caz de coruptie, scap de cazul meu. I-am spus procurorului ca sunt nevinovat si ca nu sunt turnator. Am dat nenumarate cazuri de coruptie din functia pe care am avut-o si pe care sper ca o voi avea din nou", a declarat Radu Prisacaru, referindu-se la ancheta din cazul sau. El a precizat ca va scoate o carte "un bestseller" cu tot ce s-a intamplat in zilele in care s-a aflat dupa gratiile arestului din strada Mihai Costachescu din Iasi.