Copiii motilor din comuna Horea, judetul Alba, vor invata in doua schimburi pentru ca scoala noua inca nu este gata
Aproximativ 150 de copii, cativa parinti si profesori, un preot si doi politisti s-au adunat luni in curtea scolii de la Horea, judetul Alba. Nu a fost ceremonia obisnuita ci mai degraba o intalnire printre materiale de constructii, mormane de moloz si utilaje nefolosite.
Copiii s-au asezat cuminti si emotionati "la careu", cu spatele la o cladire fara acoperis. scoala lor. Lucrarile nu au putut fi terminate din lipsa banilor.
Cursurile se vor tine in doua schimburi, in cladirea veche. Cel mai greu le va fi copiilor de la ciclul primar, respectiv celor din clasa intai, care isi vor incepe cursurile la ora doua si vor sta pana la cinci.
"Nu am sala profesorala, magazie si suntem nevoiti sa lucram in doua schimburi" spune neputincios directorul scolii, Petru Mates.
Deasupra corpului principal de cladire al scolii ar fi urmat sa mai fie construit un etaj, insa Guvernul a alocat doar o treime din banii necesari.
"Se spune ca in alte parti, Guvernul a alocat bani si primarii nu i-au folosit. Aici e taman invers. Guvernul nu ne-a dat bani", explica primarul Corneliu Olar, elevilor si parintilor aflati in curtea scolii. Parintii sunt ingrijorati din cauza programului de dupa-amiaza. "Cel mai greu mi se pare pentru cei care vin dupa masa. Sunt care fac naveta si de la doi-trei kilometri", spune Marioara Onetiu, mama a doi copii din clasa a III-a, respectiv a V-a.
Pentru scolarii din Horea, amintirea primei zile de scoala va insemna o stiva de lemne pentru constructii, bolovani, pietris si placaje aruncate peste tot in jurul scolii.