In urma cu cateva zile, cunoscutul cotidian francez "Le Monde" publica sub titlul de mai sus un lung comentariu dupa primele luni de activitate ale cuplului Sarkozy-Fillon, despre care se afirma oficial ca sunt "in armonie de guvernare". In realitate, media arata ca intre cei doi politicieni au aparut deja primele dezacorduri, iar premierul FranIois Fillon, incorsetat liber consimtit in rolul de secund, si-a permis deja cateva "iesiri" remarcate privind, de exemplu, regimul pensiilor. Desi contrariat, presedintele Sarkozy, cu calmul inaltei sale demnitati, a precizat diplomatic ca "putina metoda nu strica pentru rezolvarea unor probleme dificile", remarce apreciate de presa ca o prima punere la punct a premierului. Mai putin subtil, premierul Fillon a afirmat apoi ca "premierul nu este in subordinea presedintelui", dar relatiile primilor doi oameni de stat din Franta raman bune, desi este evident ca pentru a fi un "presedinte care guverneaza", Sarkozy isi doreste deschis ca acest rol sa-i fie recunoscut explicit de Constitutie.
Hotarat sa reformeze institutiile statului, presedintele Sarkozy a numit recent o comisie de reformare institutionala – comitetul Balladur – care a decis prin consens ca "textul constitutional trebuie acordat la realitate". Se propune ca seful statului sa "fixeze orientarile politice ale natiunii" inlocuind functia de "arbitru" inscrisa in actuala Constitutie, lasandu-i premierului datoria de a realiza actul de punere in aplicare a acestor obiective. O alta dorinta a presedintelui Sarkozy, impartasita de fostul premier si mentor Edouard Balladur, care conduce comitetul de reforma, este posibilitatea acordata presedintelui de a se adresa direct parlamentului. In acest caz, spun expertii, apare riscul suprapunerii interventiei prezidentiale peste discursul de politica generala care revine de drept premierului. Iar daca este exclus ca interventia prezidentiala sa fie urmata de vot, mai este oare permisa interventia membrilor Legislativului? Pe marginea acestui aspect reapare problema "imunitatii politice" a presedintelui pe durata mandatului sau, pe care Constitutia franceza nu o formuleaza explicit si asupra careia comitetul Balladur nu doreste sa insiste. Comitetul intentioneaza sa compenseze indirect consacrarea puterii prezidentiale, largind unele prerogative, cum ar fi puterea de nominalizare, dar limitarea unor prerogative ale parlamentului provoaca reactii negative din partea opozitiei, "o rusine nationala", dupa cum se exprima fostul ministru socialist Jacques Lang. De altfel, incercarea de a acorda un statut oficial opozitiei naste deja largi comentarii in insasi definirea acesteia si a locului lasat centristilor etc.
Comitetul Balladur urmeaza sa-i prezinte presedintelui concluziile sale in luna octombrie, dar sustinatorii unui regim prezidential forte sunt minoritari, asa cum sunt minoritari si cei care reclama un sistem care intareste rolul premierului, iar dezbaterea acestei "filozofii constitutionale" risca sa intarzie raportul de reforma. Bertrand Mathieu, profesor de drept public si constitutional, membru in comitetul mentionat, a afirmat ca pentru a prezerva fezabilitatea politica a raportului a fost eliminata orice propunere susceptibila sa schimbe natura regimului sau de a provoca un blocaj. Franta nu va deveni o republica prezidentiala ca in SUA, dar nu va reveni nici la sistemul parlamentar anterior anului 1958.
Preocupari politice firesti intr-o tara cu multa traditie democrata, confruntata cu dificultati de guvernare, care se nasc dintr-o incorsetare constitutionala, ramasa intotdeauna in urma evolutiei realitatilor din societate. Este o experienta care ar putea fi luata in considerare, printre altele, in perspectiva unor perfectionari si adaptari ale Constitutiei noastre.