3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialDan Iosif, prieten cu traficantii aurari

Dan Iosif, prieten cu traficantii aurari

Unul dintre martorii audiati ieri in Dosarul "Aurul dacic", Bebe Dana, a confirmat legatura dintre capul gruparii "aurarilor", Iulian Ceia, si fostul consilier prezidential Dan Iosif. La termenul de ieri, presedintele completului de judecata a fost inlocuit. Martorul a recunoscut insa legatura directa dintre Iulian Ceia si Dan Iosif si a declarat in fata completului de judecata ca l-a insotit in cateva randuri pe Ceia la Bucuresti, chiar si la Palatul Cotroceni, unde au avut o intalnire neoficiala cu Dan Iosif, prilejuita de ziua de nastere a acestuia. Dana a precizat ca a fost impreuna cu Iulian Ceia chiar si acasa la fostul consilier prezidential.
Alaturi de alti demnitari, Dan Iosif a ajuns in atentia procurorilor dupa ce ar fi fost indicat de martori sub acoperite ca posibil beneficiar al bratarilor dacice. La dosarul cauzei au existat mai multe marturii ale unor persoane cu identitate protejata, care aratau traseul comorilor de la cei ce le descoperisera in siturile de la Sarmizegetusa la unii demnitari. Potrivit datelor vehiculate in faza de cercetare, intre anii 2001 si 2004 "aurarii" ar fi instrainat mai multe bratari cu ajutorul deputatului PSD Dan Iosif, care era la vremea respectiva consilier al presedintelui Ion Iliescu si care ar fi primit un astfel de obiect de patrimoniu.

 

Bebe Dana, martor in dosarul "Aurului dacic", judecat la Tribunalul Hunedoara, a confirmat ieri legatura dintre inculpatul considerat capul gruparii "aurarilor", Iulian Ceia, si fostul consilier prezidential Dan Iosif si a acuzat presiuni de ordin psihic exercitate asupra sa in faza de urmarire penala. In fata instantei de judecata, martorul a sustinut ca in faza de urmarire penala declaratia i-a fost luata sub presiune psihica de catre anchetatori. "Mi s-a trimis o citatie si aveam dubii in legatura cu calitatea in care am fost citat, deoarece pe document nu era specificata nici o calitate. Dupa trei ore, am parasit sediul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia si cand am ajuns la Santuhalm am fost sunat de domnul comisar Condrut, care mi-a spus sa ma intorc pentru ca altfel voi fi retinut in trafic si adus cu mandat. Mentionez ca in prealabil solicitasem audiere intr-o alta zi. (…) In timpul audierii, am simtit ca a existat un moment de foarte mare presiune psihica. Comisarul Condrut si-a luat o pereche de catuse de la brau si le-a pus pe masa, spunand ca sunt doar de recuzita si il incurca cand se asaza", a declarat Bebe Dana.

Martorul a recunoscut insa legatura directa dintre Iulian Ceia si Dan Iosif si a declarat in fata completului de judecata ca l-a insotit in cateva randuri pe Ceia la Bucuresti, chiar si la Palatul Cotroceni, unde au avut o intalnire neoficiala cu Dan Iosif, prilejuita de ziua de nastere a acestuia. Dana a precizat ca a fost impreuna cu Iulian Ceia chiar si acasa la fostul consilier prezidential.
Instanta de judecata a respins ieri cererile de ridicare a sechestrului asigurator formulate de inculpatii Iulian Ceia si Mihai Zerkula. Primul a solicitat returnarea sumei de 300 de milioane de lei, gasita la domiciliul sau in timpul perchezitiei, pe motiv ca banii proveneau dintr-o vanzare a unui utilaj apartinand firmei sotiei sale, SC Arturia SRL. Zerkula a solicitat instantei ridicarea sechestrului de pe imobilul detinut impreuna cu sotia sa, motivand ca in urma divortului casa nu ii mai apartine. De asemenea, completul de judecata a refuzat si cererea Parchetului privind instituirea altor sechestre asiguratorii pe bunurile inculpatilor. Termenul de ieri a adus o noutate in privinta completului de judecata. Fostul judecator care conducea completul inca din octombrie 2005, Marcel Miertoiu, a fost inlocuit de Cristina Buzducean, dupa mutarea acestuia la o alta sectie a Tribunalului Hunedoara.
In dosarul "Aurului dacic" sunt judecate 13 persoane, acuzate ca ar fi gasit in siturile arheologice din Muntii Orastiei 15 bratari dacice din aur, pe care apoi le-ar fi vandut pe piata neagra din strainatate. Urmatorul termen de judecata a fost stabilit pe 5 octombrie, cand vor fi audiati alti 4 martori, printre care controversatul om de afaceri Dorel Haiduc.

Eschiva

Dan Iosif nu a putut fi contactat pentru a-si spune punctul de vedere. Pe telefonul acestuia a raspuns o terta persoana, care a declarat ca Dan Iosif nu poate fi deranjat in aceasta perioada nici macar pentru a raspunde acuzelor aduse. "Dan Iosif este la tratament si nu va poate raspunde. Acum este mai importanta starea sa de sanatate si nu are voie sa se enerveze. Il puteti gasi doar saptamana viitoare sau cel mai sigur peste doua saptamani", a precizat sursa citata anterior.

Cele mai citite

Horoscop 27 noiembrie 2024. O zi bună pentru comunicare și idei noi pentru gemeni

Horoscp 27 noiembrie 2024. Horoscopul zilei vine cu vibrații puternice și oportunități de transformare. Energia cosmică favorizează introspecția și planurile pe termen lung, în...

S-a decis arbitrul de la FCSB – Olympiakos, meci crucial în Europa League!

Partida dintre FCSB și Olympiakos, care poate decide calificarea campioanei României în optimile Europa League, va fi arbitrată de austriacul Sebastian Gishamer. Sebastian Gishamer, arbitru...

Horoscop 27 noiembrie 2024. O zi bună pentru comunicare și idei noi pentru gemeni

Horoscp 27 noiembrie 2024. Horoscopul zilei vine cu vibrații puternice și oportunități de transformare. Energia cosmică favorizează introspecția și planurile pe termen lung, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă