» Organizatia judeteana Constanta a PD a efectuat sondaje de opinie privind sansele pe care democratii le au la localele de anul viitor.
Conducerea judeteana a PD a analizat rezultatele sondajelor care au lut pulsul in mai multe localitati din judet in perspectiva alegerilor locale de anul viitor. Cercetarile efectuate in 26 de municipii, orase si comune (printre care Constanta, Mangalia, Medgidia, Cernavoda, Eforie, Ovidiu, Basarabi, Ostrov, Baneasa) au demonstrat ca democratii beneficiaza in continuare de increderea cetatenilor si ar putea acumula in unele localitati 40% din numarul de voturi. Candidatii PD la Parlamentul Romaniei ar fi sustinuti de 40-45% de cetatenii localitatilor constantene.
Activitatea conducerii PD Negru Voda, dupa cum a aparut in rezultatele sondajului, a lipsit cu desavarsire. In aceste conditii, conducerea judeteana a decis dizolvarea biroului local si a constituit o comisie care sa se ocupe de organizarea alegerilor pentru desemnarea unei noi echipe de conducere. Prioritatea democratilor din toata tara este in aceasta perioada pregatirea alegerilor pentru Parlamentul European. Democratii de la Constanta sunt decisi ca la acest test sa obtina rezultatele care sa ii pozitioneze pe primele locuri in competitia nationala.