Protestatarii solicită ca importanţa profesiei de farmacist să fie recunoscută în echipa medicală. Aceştia susţin că Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice discriminează farmaciştii, deoarece nu sunt incluşi în noua lege, de aceea au salarii mai mici decât al medicilor, chiar dacă au acelaşi grad profesional şi aceeaşi experienţă. Protestatarii spun că ei reprezintă singura categorie de personal medical care nu beneficiază de creşterea salariului de bază potrivit Legii 153/2017 şi susţin că vor protesta până când problema va fi rezolvată.
“Protestăm pentru a determina Ministerul Muncii să reconsidere importanţa profesiei de farmacist în echipa medicală. Legea 250/2016 prevedea un raport salarial 1:1, medic:farmacist, însă Legea 153/2017 modifică acest raport salarial într-unul care discriminează farmacistul, îl situează sub jumătate din salariul de bază al medicului. Considerăm că este discriminatoriu. Farmaciştii sunt absolvenţi ai universităţilor, urmează un rezidenţiat, un examen pentru obţinerea titlului, exact ca medicii.(…) În momentul acesta punem problema demnităţii profesionale, ne considerăm umiliţi şi excluşi din echipa medicală. (…) La noi în spital, la unii farmacişti, din februarie salariul a scăzut cu 400-500 de lei, după care a revenit. Scăderea a fost provocată de faptul că s-a redus sporul pentru orele suplimentare, spor care ulterior s-a rectificat”, a spus pentru Mediafax, Floriana Ionică, farmacistă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.
Farmaciştii din spitalele publice mai precizează că salariul lor este mult mai mic decât al medicilor, iar diferenţa este de peste 50%.
“Solicităm modificarea grilei de salarizare, pentru că în actuala grilă, farmacistul primar are un salariul brut de 5.500 de lei, iar medicul primar, cu acelaşi grad profesional, are 12.000 de lei. Raportul salarial este defavorabil şi dezechilibrat”, a spus farmacista Cristina Păun.
Farmaciştii spun că vor continua să protesteze până când Legea 153/2017 va fi completată, astfel încât să beneficieze şi ei de creşterea salariului de bază.
“Vom protesta până când solicitările noastre vor fi ascultate şi rezolvate. Responsabilii din Ministerul Sănătăţii ne-au încurajat şi ne-au spus că solicitările noastre sunt argumentate corect. Iniţial, au spus că a fost o eroare faptul că farmacistul a fost exclus din Legea 153/2071, însă au trecut atâtea luni şi nu s-a remediat eroarea. (…) Noi, nefiind reprezentanţi de un sindicat, am ieşit în stradă şi am decis ca următorul pas să fie încetarea activităţii farmaciştilor, două ore pe zi, în toate spitalele din ţară, până vom fi ascultaţi”, a mai spus Floriana Ionică.
Farmaciştii din cadrul spitalelor publice au scris şi un memoriu pe care urmează să-l prezinte ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Acesta include solicitarea de a “remedia erorile prin care profesia de farmacist este nedreptăţită”.