Cea mai mare tranzactie a unei persoane fizice in Romania postdecembrista este, fara indoiala, cea a lui Dinu Patriciu: a cumparat la un pret mai mult decat rezonabil firma Rompetrol, apoi rafinaria Petromidia, ultima cu doar 51 milioane dolari, le-a dezvoltat, a infiintat firme "pui", a investit in afara granitelor, si-a stabilit cartierul general in Olanda si, apoi, in Elvetia, a listat grupul de firme la bursa, marindu-i considerabil valoarea si, in cele din urma, a vandut 75% din actiunile acestui holding cu fabuloasa suma de 2,712 miliarde dolari. Doar statul roman a obtinut mai multi bani din vanzarea colosului bancar BCR. Daca luam de buna componenta actionariatului firmei elvetiene "Rompetrol Holding" SA (proprietara a firmei The Rompetrol Group Olanda), unde Dinu Patriciu detine 80% din actiuni, atunci acest procent din miliardele de dolari obtinute va intra in pusculita incapatoare a magnatului liberal. Aparent, o poveste de mare succes, cum ar spune o echipa de PR dispusa sa mediatizeze ascensiunea fulminanta a Rompetrol. Numai ca procurorii Parchetului General – cei care i-au trimis in judecata pe Dinu Patriciu si pe partenerii sai de afaceri cu acuzatii extrem de grave, printre care asocierea pentru constituirea unei grupari de crima organizata si spalare de bani – cred, potrivit unor surse neoficiale, ca tranzactia este o adevarata sfidare la adresa justitiei si a statului roman. Ei au cercetat tocmai etapele acestei povesti de succes, respectiv privatizarile Rompetrol si Petromidia, precum si listarea la bursa a rafinariei, declarandu-le ilegale si frauduloase. Procesul, ajuns in instanta de aproape un an, nu trece de faza amanarilor, din motive procedurale. Competitia pentru Rompetrol-Petromidia a fracturat scena politica si a declansat razboiul cu presedintele Basescu. Bataliile – vazute sau nevazute – cu RAFO sau Petrom-OMV aproape ca nu mai conteaza daca analizam furtuna politica iscata in jurul tripletei Patriciu-Tariceanu-Basescu. Nici micile sau marile tradari intre Patriciu si partenerii sai americani aproape ca nu se mai vad. De ieri avem o noua problema: Dinu Patriciu a vandut 75% din companie. Nu oricui, ci unei firme cu capital de stat din Kazahstan. Patriciu va ramane in fruntea noii companii, in baza increderii acordate de kazahi, care-l lasa sa pastreze manageriatul.
Lasam statul roman si institutiile abilitate sa stabileasca daca avea voie sa vanda cat timp nu era lamurita legalitatea achizitiilor. Lucrurile se schimba radical la nivelul marii politici interne si externe, daca tranzactia va fi confirmata de Uniunea Europeana. Nu stim care sunt relatiile reale intre Kazahstan si Rusia. Uniunea Europeana, cat si SUA par a agrea actuala conducere politica a Kazahstanului. Dar tranzactia nu s-a facut intr-o zi, nici pentru o zi, iar spatiul CSI este inca o ecuatie cu multe necunoscute. Nu cred ca Rusia s-a intristat prea mult pentru ca Lukoil sau Gazprom a iesit din cursa pentru Rompetrol. Romania a pierdut total orice control asupra celei mai moderne si mai importante rafinarii, aproape gard in gard cu bazele americane din Dobrogea. Este devreme sa estimam care vor fi urmarile pe termen mediu si lung ale loviturii date de Patriciu. Dar nu pentru a intelege ca alta va fi politica romaneasca incepand de maine. Banii conteaza pentru oricine. Pentru magnatul liberal, ei pot rezolva multe probleme si pot aduce una sau mai multe umbrele.
