» Germania, cel mai puternic exportator din UE, a luat locul Rusiei in topul tarilor cu care inregistram cele mai mari deficite comerciale.
» Exportul romanesc de componente pentru masinile Logan si Daewoo a mai echilibrat importurile masive de gaze din Rasarit.
Pentru prima oara in ultimii ani, Rusia a fost inlocuita de Germania in clasamentul tarilor cu care Romania a inregistrat cele mai mari deficite comerciale, potrivit statisticilor oficiale aferente primelor patru luni din 2007. Gazul si petrolul importate de la rusi au fost contrabalansate, timid, ce-i drept, de exporturile noastre de componente pentru Dacia Logan si Daewoo, in timp ce intrarea in Uniunea Europeana le-a permis nemtilor sa-si vanda masiv produsele in Romania.
Pe relatia cu Europa, deficitul balantei schimburilor comerciale cu principalele tari partenere ale Romaniei a fost de 5,22 miliarde de euro, cele mai semnificative valori fiind inregistrate cu Germania (1,023 miliarde de euro), Federatia Rusa (819,2 milioane), Ungaria (600,2 milioane) si Austria (484 de milioane de euro), se arata intr-un raport al Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).
"Am exportat masiv in Federatia Rusa componente pentru Logan si Daewoo, dar si autoturisme. Daca la Craiova vor veni cei de la General Motors, vom exporta si mai multe, deoarece rusii sunt indragostiti de Ford Focus", a declarat Mihai Macsim, presedintele Camerei de Comert Romano-Ruse. In ceea ce priveste instalarea Germaniei pe pozitia de lider la importuri, profesorul Daniel Daianu spune ca aceasta este cel mai mare exportator din UE. "O data cu intrarea Romaniei in spatiul comunitar, au disparut barierele vamale si nemtii au putut sa ne vanda nestingheriti produse industriale. O regula a intrarii in clubul UE a fost renuntarea la orice bariera. Astfel, fiecare tara a UE este o piata de desfacere pentru celelalte. Nu este neaparat rau sa fii o piata de desfacere pentru Germania, de pilda, cel mai mare exportator din club, deoarece consumatorul beneficiaza de o oferta mai mare de bunuri si se bucura", a apreciat recent Daianu. Pe de alta parte, situarea Ungariei pe a treia pozitie se poate explica prin febra cumparaturilor care i-a cuprins pe romanii din vestul tarii.
Importurile vor creste
Comertul exterior al Romaniei a cunoscut ritmuri de dezvoltare superioare cresterii economice, conducand totusi la majorarea deficitului comercial, din cauza ritmurilor accelerate ale importurilor comparativ cu cele ale exporturilor, se arata in raportul CNP. Cresteri spectaculoase au cunoscut importurile de metale (cu peste 70%), de produse ale industriei constructoare de masini (cu 48,8%) si de mobila (cu 37,1%). Deficitul la produsele agroalimentare s-a majorat si el substantial, cu 18,5%, atingand o valoare de 684,3 milioane de euro. Reprezentantii marilor lanturi de magazine au apreciat ca ponderea alimentelor importate ar putea creste pe viitor, datorita cererii. Deja pe rafturile magazinelor au aparut numeroase produse alimentare noi, majoritatea importate din Germania. Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour, a apreciat ca, pentru a deveni mai competitivi, producatorii autohtoni trebuie sa faca investitii.
Deficitul comercial (FOB-CIF) in primele cinci luni ale lui 2007 s-a ridicat la 7,62 miliarde de euro, fiind mai mare cu 64,1% comparativ cu intervalul corespunzator din 2006. Pe relatia UE, deficitul a crescut cu 94,9%, in timp ce deficitul comercial extra UE a crescut cu numai 12,6%. In perioada mentionata, exporturile romanesti au atins valoarea de 11,71 miliarde de euro, in crestere cu 12,7%. Valoarea exporturilor intracomunitare ale Romaniei a fost de 8,32 miliarde de euro, in crestere cu 14,6%. La export, primele zece tari de destinatie au fost Italia (cu o pondere de 18% din total), Germania (17%), Franta (7,7%), Turcia (7,0%) si Ungaria (5,1%). La import, pe primele pozitii se situeaza Germania (17,2%), Italia (13,4), Ungaria (7,1%), Franta (6,5%) si Federatia Rusa (6,3%).