O noua portiune din sanctuarul dacic de la Piatra Craivii, judetul Alba, a fost descoperita ca urmare a recentelor cercetari ale unui grup de arheologi, condus de Cristi Plantos si coordonat de profesorul Vasile Moga de la Muzeul National al Unirii. Este vorba despre patru plinte, adica baze ale coloanelor din lemn ale templului in care se rugau dacii. Plintele, asemanatoare cu cele realizate de dacii din Muntii Orastiei, au fost confectionate din calcar de buna calitate. Potrivit arheologilor, sanctuarul de la Piatra Craivii a avut o forma rectangulara si acoperis din tigla, de inspiratie greco – romana. Sanctuarul a fost descoperit in anii ’60 de o echipa condusa de Ioan Berciu.
In campania din acest an, a mai fost identificata si o locuinta din perioada clasica a civilizatiei dacice (sec. I i.Hr. – I d.Hr.). Arheologul Cristi Plantos a precizat ca locuinta respectiva a avut cel mai probabil un sfarsit violent, in urma unui incendiu.
Tot la Piatra Craivii au fost descoperite diferite obiecte, de la ceramica obisnuita, la produse de lux precum sticla si vase de bronz din lumea greco-romana, margele de factura elenistica, dar si existenta unor ofrande aduse in sanctuar. "Este singurul sanctuar din Dacia cu un asemenea inventar, fapt ce a contribuit la o mai buna cunoastere a fenomenului spiritual din Dacia preromana. De altfel, cetatea de la Piatra Craivii este cetatea cu cel mai bogat inventar din judetul Alba", a mai spus Cristi Plantos.
Noile cercetari fac parte din proiectul "Civilizatia dacica de pe ramura sud-estica a Muntilor Apuseni", sprijinit financiar de Consiliul Judetean Alba si secvential de Ministerul Culturii si Cultelor.