Fac parte dintr-o promotie literara care, in cultura romana, a dat cateva varfuri, dar nimic nou. Am fost coleg cu Paul Cernat (putin mai in varsta ca mine) si cu Daniel Cristea-Enache, am aceeasi varsta cu Marius Ianus (dar el era in anul I sau II cand eu terminam facultatea). Am fost coleg si cu Cecilia stefanescu, si cu Ioana Nicolaie; dar, deja in 1995, cand eram student, promotia primei editii a cenaclului lui Mircea Cartarescu publicase in volumul "Tablou de familie". Sunt acolo doi scriitori foarte buni – Razvan Radulescu si T.O. Bobe – si un poet uitat astazi, Sorin Ghergut. Un altul este Cezar Paul Badescu. Atitudinea lor, in acei primi ani postcomunisti, era de fronda fata de osificata cultura oficiala si, prin extensiune, fata de orice elitism. Antifilozofie, antiteorie, antitraditie, ok. Pro-pop, pro-detabuizare, pro-relaxare. Intre timp, Mircea Cartarescu este autorul-fanion al editurii Humanitas (teorie, filozofie, traditie). si, saptamana asta, Cezar Paul Badescu scrie despre "triumful mahalalei", confirmat de cresterea audientei postului OTV. Asadar, iata "in ce tara ne aflam". Corect, pana la un punct. OTV este un post plin de kitsch, desigur, un fel de tabloid al presei video romanesti, unde vulgaritatea nu se manifesta prin imaginea sanilor goi si a vedetelor porno (apanaj "Acasa"), ci in atitudine. Dar de unde pana unde cultura populara curata? Traim cumva pe insula lui Jean-Jacques Rousseau? Nu se contrazice cumva antielitismul cu antidandiaconismul? Convingerile culturale din anii ‘90 s-au transformat, pasamite. Asa ieftin cum este, ca un suc la dozator, OTV e un post popular. Este "Acasa" unul mai de soi? Sunt mai bune filmele de la ora opt jumatate seara sau showurile lui Dan Negru? Sau chestia asta cu popul e asa, un romantism deghizat?
