Comitetul director al Spitalului Universitar de Psihiatrie Socola Iasi joaca duminica un megabilet la extragerea Loto 6 din 49. Cum reportul la categoria I este unul fabulos, de peste 7 milioane euro, febra castigurilor i-a cuprins pe cei 16 membri ai colegiului director de la Socola, acestia urmand sa foloseasca o varianta ultrasecreta, foarte costisitoare. "Am pus bani fiecare, 16 in total, sa jucam o varianta mai scumpa. Daca ar fi sa castigam, fiecare am primi cam 400-500 de mii de euro. Am hotarat ca fiecare sa donam, din suma pe care speram sa o castigam, cate o suta de mii de euro si sa construim un pavilion nou la sectia spitalului din Barnova. Cu banii care imi raman, achit toate datoriile pe care le am la banci si mai raman si cu ceva in plus. Nu m-am gandit inca ce as face cu banii care imi raman", a declarat prof. univ. dr. Calin Scripcaru, managerul Spitalului Universitar de Psihiatrie Socola.