15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialSeism de 7,9 grade Richter in Peru

Seism de 7,9 grade Richter in Peru

Centrul si sudul statului Peru au fost lovite miercuri seara de un cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter, cel mai puternic din regiune din ultimii 50 de ani.

Potrivit unui bilant anuntat ieri dupa-amiaza de serviciile de aparare civila peruane, numarul victimelor s-a ridicat la 387 de morti si 827 de raniti, majoritatea in orasul Ica, situat la 300 km sud de capitala Lima, care a fost cel mai afectat. Un oras invecinat, Pisco, a fost distrus in proportie de 70 la suta. Cupola unei biserici din oras s-a prabusit peste credinciosii adunati la slujba de seara.
Cutremurul s-a produs la ora locala 18:41 (23:41GMT), a durat aproximativ doua minute si a avut epicentrul in mare, la 169 km sud-vest de Lima, la o adancime de 47 km. A fost emisa si alerta de tsunami in Peru si pe intreaga coasta de vest a Americii Latine, dar alerta a fost ridicata dupa cateva ore, fara sa se inregistreze alte fenomene decat valuri neobisnuit de mari pe coastele chiliene. Preventiv, autoritatile din Lima au inceput sa evacueze cartierul La Punta, de langa portul Callao, construit la nivelul marii si extrem de vulnerabil, dar ordinul de evacuare a fost anulat dupa ridicarea alertei de tsunami.

Data fiind amploarea distrugerilor provocate de cutremur si de cele trei replici ale sale, presedintele Alan Garcia a decretat stare de urgenta pentru 60 de zile in departamentul Ica si in provincia Cañete. soselele din regiune fiind distruse, armata si fortele aeriene au initiat un pod aerian intre Lima si Ica. Autoritatile sanitare regionale au solicitat si elicoptere pentru transportarea de urgenta la Lima a cel putin 40 de raniti grav, care aveau nevoie de ingrijiri speciale. Ministerul Sanatatii a facut apel la peruani sa doneze sange. scolile din intreaga tara au fost inchise ieri. Autoritatilor locale li s-a cerut sa inspecteze toate cladirile publice.
sefi de stat din intreaga lume, ca si Papa Benedict al XVI-lea, au transmis mesaje de condoleante si de solidaritate, iar Spania a fost prima tara care a trimis ajutoare si echipe de salvatori si medici. Aflat in apropierea zonei in care se intalnesc placa tectonica Nazca, de sub Oceanul Pacific, si cea continentala, Peru este afectat des de cutremure. Cel mai recent, de 6,9 grade pe scara Richter, a avut loc in 2001, in orasul Arequipa (sud), si s-a soldat cu 96 de morti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă