Alaturi de alte voci, i-am sugerat ministrului Varujan Vosganian sa prezinte o schita de buget pentru anul ce vine, care sa puna in relatie masura de crestere a pensiilor (a punctului de pensie la peste 37% din salariul mediu in 2008 si la 45% in 2009) cu ansamblul presiunilor asupra bugetului public si tinand cont de mersul deficitelor externe. Aceasta schita a fost prezentata; ea nu a lamurit insa o serie de aspecte esentiale pentru intelegerea gandirii care va sta la baza elaborarii proiectului de buget. Mai jos exprim cateva nedumeriri fata de aceasta schita.
Schita bugetului public pe 2008 a Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) vede cresterea salariilor ca sursa de asigurare a maririi punctului de pensie. Se sustine ca din cresterea salariilor s-ar asigura cca 40% (aproape 3,6 miliarde lei noi) din distanta pana la acea tinta. Cu ceva timp in urma am aratat ca asa ceva nu este posibil, fiind o inconsistenta logica. Cresterea salariilor, in conditiile unei cresteri mici a numarului de salariati si la acelasi nivel de contributii la asigurarile sociale (CAS), ajuta mentinerea punctului de pensie actual (adica putin peste 31%), existand o relatie matematica intre variabile. Daca se doreste cresterea punctului de pensie la peste 37% in 2008 si la cca 45% din salariul mediu in 2009 si nerecurgand la transferuri de la bugetul de stat, ar fi nevoie de o crestere majora a numarului de contributori, de un nivel de CAS marit sau de ambele. Ar mai fi posibilitatea ca marirea efectiva a salariului mediu sa fie sensibil mai mare decat cea prognozata (dupa care se calculeaza impactul cresterii punctului de pensie asupra bugetului asigurarilor de stat). Dar atunci punctul de pensie efectiv nu ar mai ajunge la 37,5 din salariul mediu brut in 2008. si logic ar fi ca, pentru 2009, sa se adauge discrepanta la programata alta crestere a punctului de pensie; adica punctul de pensie sa creasca mai mult decat se programeaza acum. Am avea o cursa a salariilor-pensiilor nesustenabila…
Cum CAS este programat sa scada si fiind imposibil sa avem un numar mult crescut de contributori in urmatorii doi ani (chiar daca reducerea CAS ar scoate o parte din economia subterana la suprafata), calea de crestere a punctului de pensie ar fi o combinatie intre: marirea bazei de impozitare (cresterea fiscalizarii), o fiscalitate marita (prin taxarea unor venituri pana acum neimpozate sau taxate putin), introducerea de noi taxe (precum cele ecologice, redevente din concesiuni), diminuarea unor cheltuieli.
In perioada 2008-2013 pensiile ar trebui sa creasca cu cca 170%, iar salariile cu aproximativ 60%, conform ipotezelor Comisiei de Prognoza si dezideratului de atingere a unui punct de pensie de 45% din salariul mediu. Acest diferential de crestere vorbeste elocvent despre inconsistenta logica amintita.
Prin taxe si impozite, o largire a bazei de impozitare si ipoteza unei colectari mai bune se poate incerca atingerea tintei pentru punctul de pensie. Dar si asa este foarte greu, ceea ce reliefeaza nevoia de diminuare a unor cheltuieli ale bugetului consolidat — cel putin ca ponderi in PIB. Daca am elimina din risipa, daca am reforma administratia publica, am putea economisi resurse bugetare.
Echilibristica cifrelor trebuie repetata in 2009, cand situatia ar fi mai complicata. De aceea MEF (ANAF) ia in calcul o crestere semnificativa a coeficientului de colectare in anii ce vin. Dar aici intram intr-o zona de incertitudini. Mult se poate face cu cifre pe hartie; in realitate este mai greu.
Se poate invoca marirea deficitului bugetar ca mijloc de crestere a punctului de pensie. Dar aceasta ar diminua din credibilitatea politicii bugetare (economice); fiindca ar accentua deficitele externe, care cresc, si ar insemna trecerea de 3% din PIB, care este limita tolerata de Pactul de Stabilitate Financiara din UE. In plus, avem de-a face cu cheltuieli permanente ale bugetului. Din acest motiv, in perspectiva, s-ar putea recurge la cresterea unuia din impozitele de baza (cota unica sau TVA) pentru a face fata presiunilor pe bugetul public.
Derivata din relatia salarii-pensii este starea bugetului de asigurari sociale (BAS). Afirmatia MEF ca acest buget va avea deficite importante numai in 2008 si 2009 este nelamurita. Oare asistam dupa 2009 la o marire considerabila a contributorilor la BAS? Mie imi scapa logica cu care opereaza MEF. Surplusul din 2006 la BAS s-a realizat si pentru ca punctul de pensie a fost mentinut la cca 31% din salariul mediu dupa 2004. Dar acum relatia se schimba din nou.
Vosganian a afirmat ca si daca economia ar avea rata de crestere zero in 2009 nu ar fi nici o problema cu mentinerea punctului de pensii crescut. Dar stationaritatea economiei (steady state) este valabila pentru conditii de echilibru, adica nu cand deficitele externe cresc, iar finantarea pe indatorare a ajuns la peste 60%. Daca nu am mai putea finanta asemenea deficite, ajustarile ar implica reduceri drastice de importuri, diminuarea exporturilor, intrarea in recesiune. Iar recesiunea ar reduce sever incasarile bugetare, ar mari deficitul bugetar considerabil.
Am intalnit la unii un rationament de genul: oricum nu putem realiza din cheltuielile programate, din lipsa de proiecte serioase. Asa ca putem reorienta banii catre pensii. Acest rationament este nenorocit, intrucat exprima nu numai o "cultura a neputintei", dar si abandon fata de provocarile extraordinare ale perioadei 2008-2013. Ce vom face cu banii europeni? Mai ales ca schita de buget prevede pentru 2008 aproape 2,7 din PIB la capitolul venituri bugetare… Sa inteleaga cetatenii ca nu exista putinta sa construim autostrazi, poduri, sisteme de irigatii etc. in anii ce vin? Mai avem de combatut si relele pe care le aduc seceta, inundatiile, incalzirea globala in general.
Schita vorbeste despre venituri ale bugetului consolidat de cca 39% din PIB; este o cifra foarte optimista, care include bani europeni ce sunt insa potentiali. Nu am vazut nici o referire la contextul international, la adancirea deficitelor externe ale Romaniei, la presiunile viitoare pe buget. Noi avem un mare compromis (trade-off) intre cererea interna (dinamizata de salarii in ultimii ani) si echilibrul extern. Cum finantarea deficitelor externe este tot mai precara, unele ipoteze de lucru devin fragile.
Alocarea resurselor bugetului pe utilizari concurente este o treaba dificila. Agricultura revendica, pe buna dreptate, mai mult. Bugetul apararii va fi teren de disputa politica, in conditiile in care unii politicieni contrapun pensiile cheltuielilor militare – intalnim aici o traditionala disputa pe care britanicii si americanii o numesc butter vs guns. Mai sunt si altele care vor inflama spiritele in sedintele de Guvern.
Bugetul 2008 trebuie sa sustina programul postaderare, programul de dezvoltare, sa se bizuie pe programare bugetara multianuala. El trebuie sa precizeze clar setul de prioritati (educatie, infrastructura etc.), proiectele investitionale de anvergura/importanta nationala, a caror realizare se intinde pe mai multi ani. De aceea, acest proiect de buget trebuie sa contureze si bugetele din 2009 si 2010.
stiinta economica nu este exacta si, in plus, economia reala prezinta multe imponderabile. In consecinta, circumstantierea, sugerarea unor scenarii, chiar daca unul este preferat, trebuie sa caracterizeze orice demers inteligent al celor care elaboreaza politica publica (bugetara).
Daniel Daianu este profesor de economie la SNSPA si fost ministru de Finante
