Consilierul pe probleme juridice al preşedintelui Klaus Iohannis, Simina Tănăsescu, i-a adus la cunoştinţă lui Petre Lăzăroiu, un judecător al Curţii Constituţionale, că pe numele său va fi scris un decret de revocare din funcţie. Niciunde în Articolul 80 din Constituţie, cu referire la rolul şi atribuţiile preşedintelui, nu se precizează că şeful statului ar îndeplini şi această sarcină, de supremus sentio.
Judecătorul pus la stâlpul infamiei de către cea care-l reprezintă în faţa CCR consideră că gestul de aşa numit şantaj este legat de revocarea Laurei Codruţa Kovesi.
Mai mult, magistratul acuză că a fost interceptat de către serviciile secrete. Nici până în ziua de azi nu i s-a adus la cunoştinţă motivul. Afirmaţia sa readuce în discuţie tema protocoalele secrete dintre SRI şi parchete, respectiv legalitatea unor înregistrări fără mandatul dat de judecători.
Curtea Constituţională intenţionează să reclame evenimentul la Comisia de la Veneţia, atât de invocată de susţinătorii statului de drept.
Preşedintele tace mâlc, deşi au trecut mai multe zile de la acţiunea dolosivă a unuia dintre principalii săi colaboratori.
Simina Tănăsescu este, la fel ca Laura Codruţa Kovesi, decorată de statul francez, cea care s-a întâlnit în secret cu ministrul de externe al guvernului din Hexagon.
De ce această presiune asupra unui magistrat?
Din iureşul şi vria propagandei se simte disperarea. Klaus Iohannis e în corzi. I s-a dat şah. Nu ştie unde să mute. Oamenii săi au găsit o cheie anticonstituţională: presiune asupra unui judecător. Încă un motiv în plus pentru procedura de suspendare.
În nicio ţară democratică o putere în stat nu pune presiunea pe altă putere. Ce se întâmplă în aceste zile asupra CCR, o instituţie cu prevederi constituţionale, de care nu s-a plâns nici opoziţia, numărând seria lungă de sesizări, e de neimaginat.
Toată divizia presă este scoasă la înaintare. Predicatele analiştilor de garnizoană seamănă ca picăturile de apă, semn că sunt fabricate într-un laborator.
Preşedintele nu e judecătorul suprem. Nici gâdele care taie capetele celor nesupuşi.
Structurile de forţă care-l susţin încearcă prin oamenii de la Palat să amâne decizia de revocare a şefei DNA prin apariţia unei teme noi, parazitare. Aceea a unui magistrat care a fluierat în biserica Măriei sale Sistemul. Soluţia este de o perversitate maximă. Nici Ceauşescu nu a ajuns supremus sentio.
Disperaţi că le fuge campania de spălare pe creier a românilor cu justiţia în pericol, băieţii veseli nu mai au nicio măsură.
Dar oare de ce nu o demite Klaus Iohannis pe Simnina Tănăsescu? Face parte din echipa impusă, nu liber aleasă? E de acord şeful statului cu punerea la colţ a unui magistrat?
Klaus Iohannis acţionează festina lente. Trage de timp să mai câştige teren. Mutările amânate sunt pagube definitive. România lucrului bine făcut nu prevedea conceptul supremus sentio, dar jucătorii cu negrele îl pun pe preşedinte în cele mai jenante situaţii doar, doar să-şi ducă mai departe lupta cu aleşii românilor.
În ce stat din lume, un serviciu secret lucrează împotriva intereselor naţionale?
Laura Codruţa Kovesi nu a fost aleasă. Doar numită. Poate pleca liniştită. După zece ani de mandat, retragerea la vatră sau plecarea pe vreo insulă sună a eliberare. Şi dacă nici ea nu e singură pe lume?
Cine păpuşăreşte preşedintele?
Fiind prezent în weekend la Timişoara, i-am scos unui tânăr – şofer pe Uber – gândurile că poate ajunge cinstit procuror. I-am spus că în formula actuală mai bine intră în SRI, e calea mai scurtă decât prin Institutul Naţional al Magistraturii.
El credea că viaţa acuzatorului public e ca-n filme. Nu ştia de abuzurile portocalelor mecanice şi de modul cum se instrumentează prin delaţiuni dosarele, de oricărui jurnalist de investigaţii i-ar fi ruşine de munca unui procuror. A spus că se mai gândeşte.
Starea de tensiune impusă în societate seamănă cu SID Paralel din Italia anilor ’68-’70 când Servizio Informazione Dafaesa a decimat întreaga clasă politică din Italia. Dar asta s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani, când de abia se coborau reclamele CIA de pe prăvăliile din Europa şi se montau cele noi: “societatea civilă.”
Astăzi societatea în civil consumă ultimele cartuşe. Semn că arsenalul duce lipsă de gloanţe şi de soluţii în câmpul tactic.
Cât de mic poţi fi, tu păpuşar cu vipuşcă, să o pui pe o consilieră prezidenţială să şantajeze un judecător şi să-l ameninţe cu decretul de demitere care poate fi un fals ordinar?
România e prinsă în chingile unui monstru turbat. Nu ar fi mai simple o serie de legi care să retragă acoperiţii în Unitate şi să se ocupe de siguranţa naţională şi de războiul hibrid care se prefigurează?
