» Reprezentantii conducerilor judetene au amanat adoptarea unor decizii pana dupa prezentarea programului Polului de Centru Dreapta.
Crestin-democaratii de la Constanta au luat primul contact cu partenerii alaturi de care au format Polul de Centru Dreapta. Gheorghe Andrei, presedintele PNTCD Constanta, a declarat ca reprezentantii celor doua formatiuni si-au exprimat parerile si nemultumirile. Concluzia este ca partenerii au gasit limbajul comun pe care il vor folosi pentru a purta dialogul. Taranistii nu vor sa fie mai prejos decat partenerii lor, motiv pentru care muncesc de zor in teritoriu. Cu cateva zile in urma, reprezentantii conducerii judetene au participat la adunarea de alegeri in localitatea Amzacea. si pentru Amzacea si pentru Topraisar, taranistii au candidati pentru administratiile locale.
Presedintele PNTCD Constanta s-a referit la recentele veniri in partid inregistrate in localitatile judetului: Gheorghe Graur, consilier local, fost membru PRM, si cinci fosti membri ai organizatiei PD Topraisar, in frunte cu fostul presedinte al organizatiei, Leli Timofte. Singurul consilier democrat, Vasile Paveliuc, a ales si el sa treaca in barca crestin-democratilor. Presedintele PNTCD Topraisar, Gheorghe Iordache, a declarat ca organizatia din localitate are o suta de membri cotizanti, dar foarte multi simpatizanti.