Occidentul a inregistrat o infrangere in momentul in care rezolutia ONU ce continea propunerea de acordare a unei "independente supravegheate" provinciei Kosovo a fost retrasa de pe agenda Consiliului de Securitate, vinerea trecuta. Atunci cand a devenit limpede ca Rusia este hotarata sa faca uz de dreptul sau de veto pentru a bloca proiectul, Statele Unite, Marea Britanie si Franta, principalele sustinatoare, au preferat sa arunce cartile.
Apoi, primul ministru kosovar, Agim Ceku, a fost primit de Condoleezza Rice, care l-a asigurat ca SUA sunt hotarate se obtina independenta provinciei cu majoritate albaneza, "intr-un fel sau altul", cu alte cuvinte, cu sau fara aprobarea ONU. In schimb, kosovarii au promis ca nu isi vor declara unilateral independenta, cel putin pentru o vreme. Uniunea Europeana, care a sustinut si ea planul Ahtisaari privind independenta, a propus, prin vocea actualului ministru de Externe german, Frank-Walter Steinmeier, ca in locul actualului grup de contact (SUA, Marea Britanie, Germania, Franta, Italia si Rusia) sa fie formata o troica in care tarile europene sa fie inlocuite de un reprezentant al UE, o structura mai simpla si mai flexibila care ar putea sa impinga lucrurile in directia unei solutii.
Problema este ca nu toate statele membre UE au aceeasi pozitie in problema Kosovo. Grecia, care a sustinut Belgradul cat a putut, chiar si in timpul razboiului din 1999, se opune deschis independentei Kosovo. Spania si Slovacia au si ele rezerve serioase, iar Romania, ei bine, Romania a exprimat exact aceeasi pozitie ca a Rusiei. Oficial, Moscova pretinde ca va sustine orice solutie care este convenita atat de Belgrad, cat si de Pristina si exact aceasta este formula exprimata de diplomatia romana. In realitate, pozitia rusa este ca singura solutie este cea agreata de Belgrad si, oricat ar parea de ciudat, aceasta este si pozitia Bucurestiului.
Dar de ce ar alege Romania o pozitie de politica externa care ar intari in mod considerabil influenta Rusiei in Balcani? Din cauza asa-numitelor precedente pe care le-ar crea independenta Kosovo. Un prim precedent ar fi legalizarea unui act de violenta. Kosovo, asa cum exista astazi, este rezultatul a 78 de zile de bombardamente NATO asupra Serbiei, care l-au fortat pe Slobodan Milosevici sa-si retraga trupele din provincie. Independenta ar insemna, asadar, transformarea unui act de forta intr-un izvor de drept international. Cu alte cuvinte, consfintirea dreptului celui mai tare. Or, daca, sa zicem, de data asta este vorba de "baietii buni", NATO si democratiile occidentale etc., nimeni nu garanteaza ca in viitor "baietii rai" nu se vor folosi de acest precedent pentru a-si afirma dreptul amintit.
Al doilea precedent ar fi consfintirea dreptului la autodeterminare teritoriala pe criterii etnice. Cu alte cuvinte, orice minoritate, de oriunde, ar putea decide, la un moment dat, ca nu mai doreste sa traiasca intr-o anumita tara si, pe baza precedentului Kosovo, va pretinde ca are dreptul sa isi declare independenta. Pentru state cu puternice minoritati maghiare, precum Romania sau Slovacia, sau pentru Spania, care se confrunta cu nationalismul basc sau catalan, acestea par ingrijorari legitime. Ultimul lucru de care are nevoie Europa acum este o resurgenta a nationalismelor de orice fel.
