15.4 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialPoarta Alba, record de evadari

Poarta Alba, record de evadari

» Puscaria condusa de directorul Catalin Bejan detine recordul negativ al institutiei cu cele mai multe evadari.

» La Poarta Alba, rafuielile intre detinuti sunt la ordinea zilei, fiind consemnate numeroase agresiuni, soldate cu victime.

Evadarea celor doi detinuti din penitenciarul asa-zis de maxima securitate a demonstrat ca la Poarta Alba situatia este tinuta sub control doar pe hartie. Simplitatea actiunii in urma careia Marian Acatrinei si Mihai Ion au reusit sa fuga din inchisoare a aratat lacunele unui sistem putred, pe care ani de zile conducerea penitenciarului s-a incapatanat sa-l prezinte in culori cat mai optimiste. Adevarul este insa unul de-a dreptul tragic, in sensul ca la Poarta Alba dom–neste o crasa dezorganizare, iar ideea reabilitarii celor cazati aici ramane doar un concept utopic. Penitenciarul detine recordul la nivel national in ceea ce priveste evadarile, in ultimul deceniu fiind consemnate mai multe situatii. In 2002, un tanar a reusit sa fuga din penitenciar, in conditii similare celor consemnate in urma cu doua zile. Cazul a fost in cele din urma ingropat, fiind trecut in rapoartele catre Directia Penitenciarelor ca o simpla "parasire" a locului de munca. In ultimii patru ani, mai multi "chiriasi" ai Sectiei de la Valea Seaca au inselat vigilenta gardienilor adormiti si au fugit, fiind retinuti abia dupa cateva zile. Pretinsa reforma a penitenciarelor nu a adus nimic nou la Poarta Alba, in afara unei reimpartiri a sectiilor si a unor renovari de mantuiala. Zidurile celulelor sunt din chirpici, iar gratiile se pot scoate cu usurinta, fapt dovedit prin fuga din 3 iulie.

In urma cu aproape doi ani, o comisie a APADOR CH a efectuat un control la Poarta Alba, descoperind numeroase nereguli. Ancheta nu a avut nici un efect, Directia Nationala a Penitenciarelor neluand absolut nici o masura. si in prezent hrana este sub orice critica, celulele sunt supraaglomerate, iar drepturile detinutilor "obisnuiti" sunt frecvent incalcate. Domneste legea junglei, in sensul ca o duc foarte bine cei puternici (fizic sau material), acestia avand, surprinzator, alte drepturi decat restul lumii. Gardienii accepta tacit situatia si uneori fac diverse afaceri cu detinutii mai "smecheri". Paznicii fac adesea unele comisioane, aducand de afara cate un pachet special, altul decat cel permis prin lege. Multi infractori periculosi poarta asupra lor arme albe, confectionate artizanal. Toata lumea stie acest lucru, dar de fiecare data perchezitiile corporale sau in celule nu isi ating scopul, sisurile fiind de negasit. Multi detinuti consuma frecvent bauturi alcoolice, fie facute din fructe, fie primite de acasa si aduse de un intermediar in uniforma. In urma cu doua saptamani, deja celebrul interlop Cristel, pe numele lui adevarat Marian Gheorghiu, a fost protagonistul unui scandal monstru in timp ce se afla in stare de ebrietate. Beat mort, tanarul judecat pentru tentativa de omor a facut circ, distrugand mai multe bunuri ale institutiei. Multi se drogheaza, dar fenomenul este infirmat de conducerea penitenciarului. La Poarta Alba, bataia intre puscariasi este ceva obisnuit, iar adesea degenereaza in rafuieli si mai sangeroase. La Spitalul Constanta ajung periodic persoane batute cu salbaticie si chiar injunghiate. Unele victime au recurs la gesturi extreme, tentative de sinucidere sau automutilari, in timp ce altii au cedat si s-au adaptat sistemului. Oficial, nu exista cazuri de agresiune sexuala intre detinuti, dar toata lumea stie de existenta violurilor sau a raporturilor homosexuale, acceptate de frica.

Cele mai citite

Festivalul Internațional de Film BIFF – ediția aniversară 20

Cea de a XX-a ediție, aniversară, a Bucharest Internațional Film Festival, singura competiție cinematografică internațională de film de lungmetraj organizată în București, intră în...

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a suferit o pierdere imensă. Ana Karina Schneider s-a stins din viață

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a suferit o pierdere profundă cu decesul conf. univ. dr. habil. Ana-Karina Schneider, o personalitate remarcabilă în domeniul Literaturii...

Germania a suspendat exporturile de armament către Israel

O sursă apropiată ministerului a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a declarat că a oprit activitatea de aprobare a licențelor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă