De aproape o luna, o carte face deliciul presei americane, in special a celei de dreapta. Titlul spune totul: "Ultimele zile ale Europei: Epitaf pentru un Batran Continent" si este semnata de un reputat istoric, Walter Laqueur.
In opinia lui Laqueur, exista trei amenintari care, in final, vor transforma Europa din continentul celei mai impresionante efervescente intelectuale si economice din istorie intr-o regiune geografica de importanta Americii Latine.
Prima amenintare o constituie declinul demografic. Europenii pur si simplu nu se mai reproduc. Actuala evolutie va duce la dezechilibre economice care nu vor mai putea fi finantate. Daca evolutia demografica nu se va transforma dramatic, criza este inevitabila.
Al doilea pericol consta in cresterea masiva a populatiei de imigranti dintre care o mare parte nu este interesata de integrare in societatile si cultura europeana. Este vorba in primul rand de imigrantii musulmani proveniti din tarile arabe, Pakistan sau Bangladesh. Asa cum au demonstrat-o atacurile teroriste de la Madrid si Londra, disputele din Franta si Marea Britanie privind valul islamic, tensiunile din Olanda ulterioare asasinarii regizorului Theo Van Gogh sau dezbaterile din Germania privind asa-numitele drepturi religioase, exista in Europa un numar mare de imigranti care nu au nici o intentie sa se integreze, ci dimpotriva, doresc sa isi impuna propriile cutume in culturile de adoptie.
A treia amenintare consta in cultul european pentru statul providential si mentalitatea consecventa de asistati. Odata privilegiile dobandite, ele capata statut metafizic de drepturi fundamentale, oricat de contraproductive din punct de vedere economic ar fi. Problemele pe care le-a generat statul asistential in Franta, unde cea mai mica reforma declanseaza greve monstruoase, sunt binecunoscute.
Toate cele trei amenintari sunt agravate de capitularea multor societati europene in fata doctrinei multiculturalismului (Franta republicana este o exceptie mai fericita). In Olanda, Marea Britanie sau Germania, s-a ajuns la situatia absurda in care orice referire la mari realizari ale trecutului sunt catalogate drept "nationaliste" sau "neocolonialiste", in schimb "crimele de onoare" sau violenta impotriva femeilor sunt considerate "particularitati" culturale sau religioase. Poate ca sentimentul de vinovatie fata de trecutul violent si colonial al Europei are o anumita justificare, dar nu exista nici un motiv sa se mearga pana la negarea propriilor culturi, de multe ori glorioase si – da! – cel mai adesea superioare celorlalte.
Politica nu da nici ea sperante. Esecul proiectului Europei Unite prin ingroparea Tratatului Constitutional le da multora sentimentul unui amar esec istoric. Multi vad acum deschisa calea Europei cu doua viteze prin admiterea numeroaselor exceptii pentru statele individuale. O Europa integrata, sociala si solidara, pe de o parte, si o Europa a egoismelor nationaliste.
Cred ca aceasta atitudine pesimista nu este justificata. Europa poate ca si-a pierdut simbolurile, imnul si drapelul, dar este posibil sa fi castigat in umilitate si poate in dinamism. Mai putina reglementare, mai mult liberalism economic, mai multa competitie si mai putina protectie sociala s-ar putea sa fie exact ceea ce este nevoie pentru a contracara cel putin cateva dintre amenintarile amintite de Walter Laqueur.
