kanal d, ora 21.30
"Croaziera"
Filmul acesta de doua stelute, botezat thriller, a mai bantuit si pe la alte canale. Iahtul, fireste, al unui bogatas, ia foc si croaziera proprietarilor se termina dramatic. Sotia ajunge cu ajutorul de bord, un marinar, pe o insula pustie. Cand le era lumea mai draga si se infiripase o dragoste intre ei, apare si sotul. Asa incepe o lupta intre sot si marinar pentru castigarea femeii si pentru supravietuire.
AXN, ora 22.00
"Spartacus"
Legendarul personaj al antichitatii Spartacus a inspirat mai multe filme. Acesta este realizat in 2004 si pune accentul mai mult pe violenta. Se povesteste, evident, viata sclavului Spartacus, ajuns la o scoala de gladiatori si trimis in arena sa lupte cu fiarele salbatice. Revoltat, Spartacus ajunge un fel de "lider sindical" si initiaza o actiune de eliberare a sclavilor si gladiatorilor. Filmul nu s-a bucurat de mare succes din partea cinefililor.
hallmark, ora 20.00
"Liberty Street"
Este vorba de un scenariu melodramatic al unui film de doua parale (stelute). Liberty Street este un spital de urgente unde sunt tratati cei care sufera de tot felul de boli severe, mai pe romaneste zis, sunt putin nebuni. Acolo lucreaza si Denise, o femeie divortata ce trebuie sa-si creasca singura cei doi copii. Denise are insa un pacient preferat, pe Rick. Drama incepe cand ea descopera ce ganduri sinistre are pacientul spitalului.
prima tv, ora 20.00
"Campionatul suporterilor"
Cum fotbalul a intrat in vacanta, frustrand de audienta posturile ce transmit meciurile, cineva s-a gandit sa realizeze un fel de "game-show", o emisiune de divertisment in care suporterii sa-si demonstreze dragostea profunda fata de echipa de fotbal favorita. Ca sa nu se incaiere ca pe stadioane au fost desemnati "moderatori" Bogdan Talasman si Gina Pistol. Emisiunea este un alt exemplu de cultivare de catre televiziuni a prostului gust.