FCSB a luat o mână de goluri de la Politehnica Iași, formație antrenată de Daniel Pancu. Tinerii fotbaliști de la FCSB s-au bucurat primii după golul marcat în minutul 6 de Istrate.
Veteranul de 36 ani Andrei Cristea a restabilit egalitatea după doar două minute, Passaglia a înscris în minutul 19 pentru ca la mijlocul reprizei Cristea să puncteze încă o dată pentru 3 – 1, scorul de la pauză.
Partea secundă a continuat cu al treilea gol semnat de Andrei Cristea, FCSB a marcat din nou, realizare a lui Tănase de la punctul cu var, pentru ca tabela să fie închisă definitiv la 5 – 2 pentru Politehnica Iași în minutul 71, gol Calcan. În ultimele 10 minute FCSB a jucat cu un om mai puțin, fotbalistul Darius Olaru fiind eliminat.
„FCSB a venit cu multe rezerve, cu jucători tineri, era clar că suntem favoriţi. Am început jocul foarte prost, pentru a ne trezi. La pauză am schimbat puţin sistemul, am recuperat mingea mai sus, este o victorie absolut meritată. Cristea s-a transformat, s-a implicat tottal în antrenamente şi a demonstrat că şi la 36 de ani, dacă vrei cu adevărat poţi. Sper să mai stea încă doi ani la Poli Iaşi, golurile, faptele, nu i le ia nimeni.”, l-a lăudat Daniel Pancu pe Andrei Cristea, omul meciului.