13.9 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialRusia avertizeaza NATO

Rusia avertizeaza NATO

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a avertizat ieri, la Moscova, Alianta Nord-Atlantica sa nu ia nici un fel de masuri care sa dezechilibreze securitatea in Europa.

Vorbind in deschiderea Consiliului NATO-Rusia care a avut loc la Moscova, la nivel de ambasadori, Lavrov a precizat ca este vorba despre "masuri care sa intareasca securitatea unora pe seama celorlalti" si care privesc "chestiuni-cheie ale securitatii europene si internationale si stabilitatea strategica" pe glob. Dincolo de acest limbaj eliptic, ministrul rus de externe a identificat ca principale puncte de divergenta cu NATO scutul american antiracheta, statutul Kosovo si Tratatul privind Fortele Conventionale in Europa (CFE). In pofida limbajului dur, Lavrov a recunoscut totusi ca este nevoie ca dialogul dintre fostii inamici din perioada razboiului rece sa continue.
La randul sau, secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a recunoscut ca "sarcina construirii unui parteneriat autentic NATO-Rusia n-a fost niciodata una usoara". Aflat de luni in Rusia, Scheffer incearca sa-i convinga pe oficialii moscoviti ca scutul american – aprobat la mijocul acestei luni de ministrii apararii ai NATO – nu este indreptat impotriva Rusiei. "Nu trebuie sa fii Einstein ca sa pricepi ca zece rachete de interceptare nu constituie o amenintare la adresa Rusiei", a declarat Scheffer luni la Sankt Petersburg.
Degeaba, rusii o tin pe-a lor ca radarul pe care il vor construi americanii in Cehia va acoperi teritoriul lor pana la Ural, ceea ce ii va face vulnerabili sub aspect tactic. Din acest motiv, Vladimir Putin, cu care Scheffer urma sa se intalneasca aseara, a propus ca alternativa americanilor sa foloseasca un radar rusesc din Azerbaidjan si a amenintat ca, daca americanii nu renunta la proiect, Moscova se va retrage din tratatul CFE.

Summit
Cu cartile pe masa
Vizita lui Jaap de Hoop Scheffer la Moscova este considerata drept avanpremiera la summit-ul Bush-Putin de pe 1-2 iulie de la Kennenbunkport, in statul Maine. Putin va fi primit la resedinta de vara a familiei Bush, Walker’s Point, o onoare de care s-au mai bucurat Mihail Gorbaciov, Margaret Thatcher, Boris Eltin, John Major, dar si premierul Israelului Yitzak Rabin, presedintele polonez Lech Walesa sau regele Hussein al Iordaniei. Discutiile se vor concentra asupra scutului antiracheta, problemei Kosovo, extinderii NATO dar si a razboiului antiterorist. Walker’s Point este resedinta lui Bush-tatal, un presedinte care stie multe despre cum sa negociezi cu rusii in "noua ordine mondiala".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă