13.5 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialHuliganii, pana la 3 ani interdictie pe stadioane

Huliganii, pana la 3 ani interdictie pe stadioane

Plenul Senatului a votat propunerea legislativa a deputatului PRM Dumitru Dragomir, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, privind prevenirea si combaterea violentei la jocurile sportive, care prevede ca persoanele care au savarsit fapte penale cu ocazia unor competitii vor avea interdictie pe stadion de la 3 luni la 3 ani.
Legea votata de Senat prevede interzicerea accesului pe stadioane celor care au savarsit fapte prevazute de legea penala. Aceasta masura este luata pe o perioada de la trei luni pana la trei ani, chiar si in conditiile in care faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa.
Proiectul adoptat de senatori mai prevede ca masura interzicerii accesului la competitii poate fi luata in mod provizoriu de procuror sau de instanta, chiar in cursul judecatii. Actul normativ specifica faptul ca, in cazul in care procurorul, dupa inceperea urmaririi penale, considera ca este necesara aplicarea masurii de siguranta a interzicerii accesului la competitii sportive, va lua aceasta masura in mod provizoriu, prin ordonanta, pe o durata de cel mult 180 de zile. Suporterii care comit acte de violenta vor fi sanctionati cu amenzi de la 500 la 1.500 lei sau cu prestarea a 100-300 de ore de munca in folosul comunitatii. Conducatorii de cluburi sau oficialii acestora care incita suporterii in public, prin mass-media la acte de violenta sunt sanctionati cu amenzi cuprinse intre 3.000 lei si 10.000 lei. De asemenea, pentru utilizarea intr-o baza sportiva sau in locul de desfasurare a unor competitii a facliilor, artificiilor, tortelor, petardelor, materialelor incendiare sau fumigene se prevede pedeapsa cu inchisoarea de pana la 4 ani, pedeapsa putand fi prelungita in cazul vatamarii unor persoane fizice sau al suspendarii partidei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă