Romania si Bulgaria vor scapa de activarea clauzei de salvgardare, dar trebuie sa ramana sub stricta supraveghere a Comisiei Europene pana la mijlocul anului viitor, a transmis ieri site-ul EUexpands, citand din rapoartele privind progresele celor doua tari in combaterea coruptiei si reformarea sistemelor juridice, care vor fi date publicitatii maine.
Potrivit EUexpands, concluziile raportului pentru Romania arata ca, daca aceasta va continua sa avanseze pe calea reformelor, "nu ar fi potrivit de evocat prevederile privind clauza de salvgardare din Tratatul de aderare".
Nici unul dintre cele doua state nu a solutionat complet cele patru sarcini stabilite in legatura cu lupta impotriva coruptiei si reforma justitiei, dar Bruxelles-ul a ales sa nu le pedepseasca prin activarea clauzei de salvgardare, a mai scris EUexpands.
Expertii CE vor actualiza cele doua rapoarte la inceputul lui 2008, urmand ca la mijlocul anului viitor sa faca o analiza detaliata.