Dupa lunga noapte comunista, cand Silviu Brucan, ambasador la Washington, scrisese in Scanteia ca "la marginea drumului zaceau tineri americani indobitociti de consumul excesiv de Coca-Cola", a urmat dificila perioada postdecembrista, cand Ion Iliescu, doritor sa arate culorile "revolutiei" sale, numea in 1990 ca director al SIE pe gen. Caraman, cunoscutul autor al afacerii de spionaj anti-NATO. Pe linia acestui avant revolutionar, el numea ambasador la Washington pe controversatul diplomat Virgil Constantinescu, fostul sau coleg de la Moscova, exclus din MAE in 1978 in urma seismului Pacepa si numit ulterior director in Departamentul Cultelor, oficina de supraveghere PCR – Securitate a cultelor din Romania. Trimis deci imediat la Washington, ca ambasador al "noii" Romanii, Virgil Constantinescu a avut surpriza neplacuta de a fi lasat sa astepte 2-3 luni inainte de a fi primit de vicepresedintele american pentru inmanarea scrisorilor de acreditare; a fost de fata subsecretarul de stat. De altfel, niciodata presedintele Bush Sr. si nici secretarul de stat Baker nu l-au primit pe ambasadorul roman, fapt neobisnuit si, in orice caz, umilitor pentru trimisul plenipotentiar al unui stat suveran si independent. Aceleasi usi inchise le-a gasit ambasadorul roman si la alte oficialitati, care se supuneau astfel consemnului Departamentului de Stat, expresie a pozitiei SUA fata de regimul criptocomunist roman. Cel care incheia in 1991 Tratatul politic de vasalitate cu URSS-ul muribund.
In momentul in care, dupa 2 ani de inactivitate silita a ambasadorului Constantinescu, subsecretarul de stat american cu probleme politice M. Fields gaseste potrivit sa comunice direct consulului general al ambasadei, aflat in audienta la directorul Porter, din subordinea sa, ca autoritatile americane, raspunzand cererilor repetate ale guvernului roman, sunt de acord cu deschiderea consulatelor generale de la New York si Los Angeles, precum si alte cateva hotarari importante pe planul relatiilor bilaterale, semnalul american nu mai putea fi ignorat. Asemenea comunicari politice importante se transmiteau, potrivit cutumelor, ambasadorului, evitarea acestuia fiind astfel ostentativa. Presedintele Iliescu si ministrul de Externe Nastase au inteles "mesajul" si l-au rechemat, in fine, pe ambasadorul inutilitatii.
Destinul altor ambasadori romani la Washington a fost, de asemenea, neobisnuit: a urmat ambasadorul Aurel Dragos Munteanu, fostul disident si primul presedinte postdecembrist al RTV, cel care si-a permis fantezia de a fi primul ambasador care a acceptat o bursa de studii a guvernului de resedinta in timpul misiunii sale diplomatice, conducand deci ambasada prin telefon de la locul de studii. O incompatibilitate care se pare ca nu a deranjat pe nimeni, dar i-a uimit pe americani, deloc conventionali altminteri. A urmat apoi distinsul matematician si disident Mihai Botez, decedat prematur, si, in fine, celebrul nostru Mircea Geoana, fiul unui cunoscut general, cel care a reusit in foarte putini ani sa urce toate treptele diplomatice de la atasat la ambasador in SUA.
In prezent, de peste un an de zile, nu avem ambasador in SUA, dar nici la Londra, lasand complet deschisa vestita axa a presedintelui Traian Basescu. Potrivit cutumelor diplomatice, o ambasada lasata fara titular o perioada indelungata exprima o situatie de criza in relatiile bilaterale, dar si atunci cand este doar conjuncturala devine o misiune in relanti, marginalizata nu numai protocolar, dar adesea neglijata in reuniunile politice importante, consfatuiri, alte actiuni diplomatice si politice din capitala de resedinta, in detrimentul evident al relatiilor politice bilaterale.
Acum, pe masa de lucru a presedintelui Basescu se afla o noua candidatura pentru postul de ambasador la Washington, dupa una avortata anterior, respectiv cea a dlui Iulian Buga. Sunt insa semne credibile ca nici aceasta propunere nu se va concretiza cu rezultate pozitive, iar ambasada noastra de la Washington va continua deci sa functioneze in rutina administrativa, ilustrand astfel, indirect, neputinta si obtuzitatea clasei noastre politice.
Cel putin, avem convingerea ca victima colaterala a conflictului incalificabil dintre palate, ambasada noastra de la Washington, confirma o certitudine: nu-i mai putem uimi pe americani!
George Baltac este fost diplomat
