Despre padure se spune ca este aurul sau tezaurul verde al pamantului. Menirea protectoare a padurilor este foarte diversa. Doua treimi din oxigenul planetei, consumat de industrie, autovehicule, animale si microorganisme este furnizat atmosferei de arbori si arbusti. In acelasi timp, padurea alcatuieste o fina strecuratoare naturala, retinand in coroanele copacilor particule de praf, cenusa etc. De aceea, in multe locuri, se poarta o grija deosebita pastrarii si chiar extinderii padurilor. Ca si marea si campia, padurea il hraneste pe om, prin fructele ei, ciupercile comestibile, stuparitul pastoral si vanat. Fondul forestier al Romaniei insumeaza 6,37 milioane de hectare, adica aproximativ un sfert din suprafata tarii, dintre care 6,23 milioane de hectare sunt acoperite de paduri. In proprietate privata se afla cam 336 de mii de hectare, restul apartinand statului.
Specialistii spun ca, in trecut, suprafetele impadurite au fost mult mai intinse decat cele de astazi. Unii cercetatori afirma chiar ca padurile ar fi ocupat, la un moment dat, trei sferturi din teritoriul actual al Romaniei. Pana si Baraganul era candva plin de paduri, defrisate fara mila spre a face loc campiei si lanurilor sale. In vechimea indepartata, padurea Vlasia se intindea de la Targoviste pana la Giurgiu, de la Mostistea pana la Arges! De multe ori, padurea a fost pentru stramosii nostri refugiu sigur din calea dusmanilor sau locuri de panda, de unde sareau pe neasteptate asupra celor rataciti pe aceste meleaguri. De atunci a ramas si zicala "Codrul, frate cu romanul". Pe haiduci rareori ii mai prindea potera dupa ce intrau in umbra padurii. In mitofolclorul nostru, padurile sunt de aur, de argint, de arama, metafore provenind, poate, de la coloritul lor in diferite anotimpuri. Padurea de argint, plina de mesteceni cu coaja luminoasa, este pomenita de Eminescu in "Calin (File din poveste)" si se afla langa Manastirea Varatec, unde este inmormantata iubita poetului, Veronica. Tot Eminescu, cantaret al padurilor, a scris si "Imparat slavit e Codrul", "Ce te legeni", "Codrule, codrutule" s.a. In folclorul romanesc, padurea si copacii mai deosebiti au insusiri magice, bine reprezentate in basme, legende, balade si doine.
Padurea sfanta
Pe vremuri, romanii respectau atat de mult arborii incat, cand erau nevoiti sa-i taie, se inchinau si le cereau iertare, ceea ce inseamna ca le atribuiau suflet. Un arbore important este fagul. In multe tinuturi, Armindenul, care se pune la 1 Mai, este de fag. Crengi de fag se pun la ferestre si la grajd, in credinta ca apara de strigoi. In unele sate din Oltenia, sicriele, zise "tronuri", se fac numai din fag. Printre alti copaci magici se afla si stejarul. Pe Columna lui Traian, arborele sub care se sinucide Decebal este, nu intamplator, un stejar. In unele tinuturi din Ardeal inca exista obiceiul ca pastorii sa ia "Pastele" din muguri de brad sau de fag, in loc de paine si vin, dupa care spun "Hristos a inviat". O alta stranie datina este Spovedania la Brad, inregistrata in muntii Vrancei. In "Forme stravechi de cultura poporana romaneasca", Ed. Dacia, 1977, Traian Herseni scrie: "Pe vremuri ciobanii se marturiseau la copaci (mai ales la brazi). Faceau o cruce in coaja copacului (cu toporul sau briceagul) si-si marturiseau in fata ei pacatele, ca la preot, in timp ce bateau matanii. Taiau apoi cu toporul cateva aschii din copac, pe care le aruncau. Dupa juramantul pe care-l faceau, daca intr-un an copacul se va usca, erau iertati sau nu erau iertati de pacate. Ciobanii sustineau ca spovedania aceasta este mai buna decat cea facuta la preot". Un obicei, practicat si astazi, este acela de a inchina copilul nou-nascut unui brad, prezentandu-l ca in fata unui preot. Sa nu uitam ca denumirea brad vine din substratul geto-dacic, ca si codru si padure! Pana nu demult, in codri se alegeau Biserici de Brazi, pe langa nedeile de pe munte. La aceste sarbatori se incuscreau taranii ce veneau cu fetele si cu baietii lor. Daca era vremea frumoasa, tinerii se casatoreau in aceste temple rotunde de arbori vii, binecuvantati de un preot de mir, care participa la nedeie. In bisericile de brazi se casatoreau si ciobanii cu ciobanitele de la stanele lor sau din apropiere, fara a mai astepta consimtaman-tul parintilor. In asemenea situatii, slujba era indeplinita de obicei de un baci batran. Dupa aceasta cununie, mirii fugeau de la stana, lasand vorba rudelor, prin cunoscuti, ca s-au casatorit din iubire, fara zestre.
Copacul nostru national
Bradul este un arbore viguros, care creste prin paduri montane, formand bradete ori, uneori, in amestec cu molidul, cu fagul sau cu amandoua speciile. Lemnul sau usor si trainic are multiple intrebuintari, nu numai in constructii, ci si ca materie prima in felurite mestesuguri taranesti: vasarit, sindrilit, tamplarit etc. Ca sa fie mai rezistent si sa nu-l roada carii si sa nu putrezeasca repede, se taie in gerar si faurar, cand e gerul mai mare, si in martisor, cand este Luna Noua. si rasina bradului se foloseste in industria rustica, dar mai ales in medicina arhaica. Rasina se topeste, se amesteca cu ceara, cu coada soricelului pisata etc., iar alifia obtinuta se pune pe o fasie de panza si se leaga cu ea la bube. In alte zone, se amesteca cu ceara de albine, unt proaspat, scrum de copita de cal si coaja de lemn cainesc, plamadita in rachiu, apoi se fierbe pana ce se obtine o alifie cu care se ung bubele. In Bucovina, cand ies oile la munte, se face un Foc Viu, se pune pe el cetina de brad si molid si se trec oile prin fum, ca sa fie ferite de primejdii in timpul verii. Focuri de brad, rosmarin si laur, prin fumul carora se trec oile inainte de a urca la munte, se fac si prin unele locuri din Ardeal. Pe langa puteri protectoare, i se atribuie bradului si daruri profetice. Se spune ca atunci cand brazii fac cucuruzi multi si iese din ei un praf galben (polen), numit mana, va fi belsug in toate. Brad verde se pune cand se incepe o casa noua. Cand se cara mai intai lemnul sau piatra, oamenii pun la cai sau la carute crengi de brad; cand se incheie casa, se pune sus, ca sa fie rezistenta ori ca sa fie traiul vesel si frumos ca bradul. La nasterea unui copil se sadeste un brad. Bradul nu lipseste din obiceiurile de nunta. In unele sate din Muntii Apuseni, steagul de nunta se face dintr-un varf subtire de brad, pe care se pun naframe de matase, impodobite cu panglici, iar printre coroanele cetinei, stramaturi de lana colorata si un clopotel in varf. In multe alte zone, cu brad se impodobesc gospodariile mirilor; in Muntenia, ziua impodobirii se numeste "Ziua Bradului". In Valcea, se duce mireasa dupa apa, insotita de lautari; spre sfarsitul ospatului de la casa ei, nuntasul numit "Bradarul" joaca bradul in hora, apoi se duce la masa si, batand cu el in masa, zice: "Buna dimineata, cinstiti nuntasi! / Iata, bradul a infrunzit / si dumneavoastra n-ati mai pranzit!" Merge iarasi in hora si revine, mustrandu-i ca n-au mai terminat. Se duce si a treia oara si zice: "Iata, frunza bradului au picat / si dumneavoastra n-ati mai plecat!" Atunci nuntasii se ridica si se pregatesc de plecare. In toata tara bradul are o semnificatie deosebita in obiceiurile funerare; el se pune la capataiul celor ce au murit tineri, nenuntiti, flacai si fete. Stravechea datina cere ca o ceata de sapte sau noua flacai sa aduca bradul. La sosirea in sat, ii intampina un grup de femei cantand "Cantecul Bradului". Daca padurea e departe, flacaii sse duc calari, cantand din fluiere cantece de jale, iar la intoarcere, cand trec prin vreun sat, fetele le ies in intampinare si canta, pana la hotarul satului, "Cantecul Bradului". Copacul, impodobit cu ciucuri de lana, batiste, funde etc. se pune la capul mortului si acolo putrezeste. La aromani, din rasina bradului se face "dzada", care tine loc de lumanare. Din colinde se intelege ca bradul este copacul cel mai mandru: "Cerb mi se-ngamfa / Cerb se lauda / Ca el isi intrece / Cu coarnele lui / Fala bradului / si cu fuga lui / Zborul soimului / si cu mersul lui / Goana calului". Obiceiul impodobirii bradului de Craciun si de Anul Nou, la romani, este relativ nou si provine din Vestul Europei. In schimb, in Muntenia, o datina straveche cere ca pe Plugul Mare, cu care merg flacaii, sa se puna un brad impodobit cu flori, funde, basmale, clopotei etc. Fiind prezent in toate obiceiurile romanesti, de la nasterea omului si pana la moarte, bradul poate fi numit, fara exagerare, copacul nostru national.
Muma Padurii si Mosul Codrului
In mitologia romaneasca, Muma Padurii este o baba extrem de batrana, cu dintii de pietre de moara, de lana sau ca secerile. Ea seamana cu un copac cioturos si plin de ramuri uscate. suvitele de par ii cad ca niste serpi pe umerii costelivi. E lunga si cocosata si umbla prin paduri jelind, sprijinita intr-o carja. Locuieste intr-o coliba de lemn, in mijlocul codrilor. Cand oboseste sau o apuca noaptea departe de casa, doarme in scorburi ori se urca in copacii foarte inalti. Asa hidoasa cum este, are totusi o droaie de copii, facuti cu dracul sau cu Mosul Codrului. Acesti copii sunt foarte rai si o supara mereu; de aceea, Muma Padurii fura somnul copiilor oamenilor si-l aduce copiilor ei, ca sa doarma mult si s-o lase si pe ea in pace. stie absolut toti copacii din padurea peste care e stapana, fiindca ii ingrijeste de cand sunt mici. Se spune chiar ca-i alapteaza, dandu-le sa suga din sanii ei batrani. Ii cearta, daca acestia cresc strambi, le pune porecle cand o supara sau ii blesteama sa fie taiati ori trazniti. De aceea sunt fulgerati tocmai cei mai frumosi copaci, fiindca nu s-au smerit fata de Muma Padurii. Pe oameni si mai ales pe copiii lor nu-i sufera, pentru ca ei sunt frumosi, iar ea este ingrozitor de urata. Cand ii afla rataciti prin padure, ii infricoseaza, incat raman pociti sau chiar mor de spaima. Insa oamenii se pot apara de ea facandu-si cruce. Atunci ea se incovriga intr-un copac si scanceste. Daca o intreaba cineva "Doamna mare, de ce plangi?", ea ii raspunde: "Mi-e foame, ca n-am mancat de-o saptamana". si, daca omul ii da un codru de paine, atunci il lasa in pace si-si vede de treaba. Cel mai mult se teme de cei inarmati si cu caini, mai ales ca animalele o simt mai repede decat oamenii si incep sa urle ca la Luna Noua. Pe un fiu de imparat, caruia i s-a facut mila de ea vazand-o si si-a legat cainii, Muma Padurii l-a impietrit si pe el si pe caini, numai cu un fir de par din capul ei. Aceasta faptura cumplita nu fura numai somnul ci si pe copiii nesupravegheati si-i mananca. Dar, ca sa nu se intample una ca asta, femeile care trebuie sa plece la muncile campului le pun de paza matura, foarfecele, vatraiul sau clestele, in cruce. Cand copiii sunt inca sugari, li se leaga de capatul fesii un ban de argint, tamaie, sare si usturoi. Pruncilor carora li se fura somnul nu mai pot dormi sau plang in somn si se zbuciuma in asternut. Atunci se spune ca sunt bolnavi si li se descanta "de Muma Padurii". Ea actioneaza si in afara taramului pe care il stapaneste, trimitand serpii padurii sa suga mana vacilor, da ploi cu broaste sau opreste ploile sa vina asupra unui sat, urcandu-se pe o magura si oprind norii. Fata de personalitatea Mumei Padurii, cea a Mosului Codrului, zis si Paduroiul, paleste, fiindca, desi este duhul nazdravan al padurilor si are aceleasi metehne si insusiri ca si baba lui, este mai prost si deci mai usor de inselat. Este amintit si el in descantece, ca de pilda in cel de "plansul copiilor": "Tu, Muma Padurii, / Tu, Paduroiule, / Cu vacile veniti, / Cu vacile va duceti! / De la N. sa fugiti!" Alte denumiri ale Mumei Padurii: Mama Padurilor, Mama Codrului, Mama Huciului, Mama Ogasilor, Surata din Padure, Vidma Padurii, Valva Padurii etc.
Unde sunt Fetele Padurii?
Unii silvicultori, cu care am stat de vorba, isi amintesc cu nostalgie de legende din vechime, cand Zanele, Fetele Padurii sau Padurencele ii pedepseau cu asprime pe cei ce se porneau pe defrisari nesabuite, pe cei ce aruncau gunoaie sau uitau focul aprins in padure. Un padurar spunea ca misterioasele Padurence ar fi mult mai eficiente decat politistii, jandarmii si procurorii. Chiar, pe unde or mai fi Fetele Padurii? Cat despre romantica lor profesie, conform legii, membrii Corpului Silvic sunt obligati sa depuna si sa respecte urmatorul juramant de credinta: "Jur sa imi exercit profesia de silvicultor cu competenta, sa respect Codul Silvic si toate reglementarile care definesc regimul silvic, sa apar onoarea si prestigiul profesiei de silvicultor, sa apar onoarea si prestigiul Corpului Silvic. Jur sa imi exercit profesia cu constiinta si demnitate, fara ca optiunile mele politice sa aduca daune padurii si intereselor Corpului Silvic, din care am onoarea sa fac parte. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!" Asa sa le ajute!
