Înainte de întâlnirea festivă a promoției 1974-1978 din cadrul Colegiului Național „Samuel von Brukenthal”, liceu pe care l-a absolvit, a spus că “este ferm hotărât să candideze pentru încă un mandat de președinte al României”.
După terminarea reuniunii festive, a mai precizat: “Unii nu vor primi aşa bine acest anunț”. Sigur că puţină lume ştie la cine s-a referit. Neobişnuiţii detaliilor declaraţiilor publice ar sări să spună că Liviu Dragnea.
Nimic mai greşit. PSD are un electorat diferit de cel al lui Klaus Iohannis. Dacă partidul de guvernământ nu a anunţat încă pe cine sprijină la alegerile prezidenţiale de anul viitor, preşedintele în funcţie a sărit să facă primul anunţul. Dar nu se referă nici la Călin Popescu Tăriceanu, un prezidenţiabil de anvergură, ci la Dacian Cioloş, cred eu, şomerul de lux de la Bruxelles, sprijinit de o întreagă reţea din umbră în construcţia Partidului Mișcarea România Împreună, cu abrevierea M.R.Î., partid numit de mine, pentru simplificare, mârâit. Formaţiunea are – aşa cum precizează liderul pe site – “o existenţă formală”, încă neavând o identitate juridică. Totuşi, se bucură de un sprijin extern semnificativ, mai ales din partea corporaţiilor străine.
Când o mare parte a societăţii se ocupă cu festinul devorării lui Liviu Dragnea, Dacian Cioloş rămâne cu buza umflată. El era prezidenţiabilul de lux care venea din neant pentru a salva România. În condiţiile în care PNL s-a lecuit de el, Ludovic Orban anunţând la ultimul congres din 17 iunie 2017 că în “partid sunt mii de cioloşi”, dar cu speranţa că USR, un alt partid de laborator, nu va anunţa un candidat la alegerile prezidenţiale, Cioloş se vede în ofsaid înainte de a intra în joc. Electoratul său cam coincide cu cel al lui Klaus Iohannis, susţinut, se pare, în continuare de PNL.
Graba anunţului lui Klaus Iohannis se explică din intenţia imediată a lui Dacian Cioloş de a se lansa în competiţie. Acum se vede nevoit să înghită găluşca. Practic, e scos din priză. Din precedentele scrutine parlamentare şi prezidenţiale se ştie că alegerile sunt personalizate. Un candidat la şefia statului trage partidul în sus. Dacă e să urmărim şi replica sa nervoasă la întrebarea unui jurnalist dacă îl susţine pe Klaus Iohannis, a răspuns iritat: “De ce trebuie să facem noi un anunţ la Antena 3 când şi pe cine susţinem, când şi pe cine vom vota?”.
E clar că planul de afară nu e acelaşi cu cel din interior. Poţi fi tu calificat în valsuri bruxelleze, să ai obedienţe cât carul, dar jocurile politice se fac în ţară. În ciuda evidenţelor, cu amestecul ilegal al serviciilor de informaţii în alegeri, Cioloş pare a fi iepurele aruncat în arenă. Se ştie că iepurii în comunicarea politică sunt acei candidaţi care aleargă pe tronsonul electoral doar pentru a face loc winner-ului. Până una-alta, sistemului îi convine Klaus Iohannis. El nu iese din rând, devine comod pentru manipulatorii umbrelor. Dar şi un plus pentru PNL, din rândurile căruia nu răsare o figură nouă, marcantă, aptă, combatantă să dea riposta de dreapta candidatului stângii unite.
Fostul premier al guvernului de tehnocrați și-a anunțat și și-a lansat platforma politică de atât de multe ori încât el însuși a pierdut probabil șirul. Pe de altă parte însă, cu sau fără platformă lansată, ideea unui candidat cu palmaresul lui Dacian Cioloș nu era deloc proastă pentru o anumită parte a electoratului care vede o criză majoră de lideri pe partea dreaptă.
Președintele a sărit un pas înainte, el fiind obişnuit să înainteze prudent: “pas cu pas”.
Anunțul, făcut oarecum timid în faţa unei instituţii de învăţământ (și aclamat în mod penibil de un strigăt afon ”Forța Iohannis!”), a distrus totuși orice fel de perspectivă a dreptei de a lansa voci auxiliare în spațiul public, de a propune și alte oferte electorale. Culmea ironiei, Iohannis a câştigat alegerile cu programul “România educată”, nimeni nu a aflat nici până azi dacă preşedintele s-a pus pe scris la ceea ce a promis. Sigur că săptămâna destinată cititului se încheie. Trebuie să vină şi aceea a scrisului. Poate îi trimite lui Cioloş o ofertă de angajare pe un post de secretar, că săracul e tot fără job.
Anunțarea candidaturii a pus opoziția în fața unei alegeri simple. Există pe piață o structură de putere, PSD, care va avea un candidat (este neclar ce candidat), și un set de structuri politice mai mici (PNL, USR, fanii lui Dacian Cioloș & comp.), care de acum două zile au un candidat impus: pe Iohannis. Iohannis s-a asigurat de lipsa totală de competiție în spectrul anti-PSD al lumii politice. Dar poate că Cioloş se va încălzi pe turnantă şi va avea rol de sparring-partner.
În perspectiva turului ll al alegerilor prezidenţiale, acolo rămâne necunoscuta. Cine va trage pentru Iohannis împotriva candidatului stângii, în condiţiile în care nu prea a băgat în seamă nici USR, nici PNL în timpul primului mandat de preşedinte?
Doar emoţiile create de vreun laborator secret pot să-i fie din nou vânt în pupă. Acum e rândul coaliţiei de guvernare să acopere tronsonul stângii. Cine se va califica drept prezidenţiabil?
Călin Popescu Tăriceanu e în pole-position. Pleacă din start cu prima şansă.
Vom asista la un duel Iohannis-Tăriceanu, cu un Cioloş lăsat la vatră?
