5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăPoliticăDăncilă: Vor fi evaluate pagubele din localităţile afectate de precipitaţii

Dăncilă: Vor fi evaluate pagubele din localităţile afectate de precipitaţii

„În ultimele zile au fost înregistrate ploi abundente, care au generat inundaţii şi pagube pentru anumite comunităţi. Am convocat în această dimineaţă un comandament, pe de o parte pentru a analiza situaţia existentă, iar pe de altă parte să putem să anticipăm posibilele efecte, în urma riscurilor de inundaţii pe care hidrologii le-au semnalat în avertizările din cursul zilei de ieri. (…) În localităţile afectate se vor organiza activităţi de evaluare a pagubelor, vom centraliza aceste pagube pentru a cunoaşte cu exactitate de ce intervenţii au nevoie de la nivelul Guvernului. Suntem pregătiţi ca, în cel mai scurt timp, să oferim sprijin comunităţilor afectate”, a spus Dăncilă, joi, în debutul şedinţei de Guvern.

Ea a apreciat efortul celor care în ultimele zile au fost implicaţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

„Pentru orele următoare am solicitat atenţie maximă din partea autorităţilor locale şi din partea tuturor celor implicaţi. Vor rămâne activate comandamentele locale pentru situaţii de urgenţă şi grupele operative ale ISU”, a precizat ea.

Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Transilvaniei, sud-vestul Moldovei, precum şi zona Carpaţilor Orientali se află joi sub Cod galben de ploi.

Atenţionarea emisă de ANM vizează 17 judeţe, respectiv Suceava, Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti.

Codul galben a fost emis pentru intervalul 28 iunie, ora 3,00 – 28 iunie ora 23,00.

Cele mai citite
00:02:43

VIDEO. Familia regală britanică se întâlnește cu publicul, după slujba religioasă de Crăciun

Regele Charles al III-lea, regina Camilla și alți membri ai familiei regale britanice s-au întâlnit cu publicul după ce au participat la slujba religioasă...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...
Ultima oră
Pe aceeași temă