Muncitorii romani au trimis in tara, anul trecut, 5,32 miliarde de euro, aproximativ 5,7% din PIB, in crestere cu 1,5 miliarde euro comparativ cu 2005, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR), consultate de Mediafax.
Peste 80% din suma este reprezentata de banii tranferati de lucratorii aflati in strainatate pentru o perioada de peste un an.
Fluxurile din transferuri s-au majorat anul trecut cu un ritm mult diminuat fata de 2005, respectiv 40% fata de 169%, ceea ce ar putea semnala apropierea de punctul de inflexiune, se arata in raportul anual privind stabilitatea financiara elaborat de BNR.
In 2005, remiterile muncitorilor din strainatate au insumat 3,8 miliarde euro, iar cu trei ani in urma au totalizat 1,4 miliarde euro.
Datele bancii centrale arata ca transferurile apartin majoritar rezidentilor ce lucreaza in strainatate mai mult de un an, cu un total de 4,35 miliarde euro. Raportul precizeaza ca, potrivit unor cercetari realizate de Banca Centrala Europeana, aceste fluxuri se reduc pe masura ce respectivele persoane locuiesc o perioada mai indelungata in afara tarii de origine.
Sursele dominante ale transferurilor bancare au fost Italia, Marea Britanie si Spania pentru angajatii mai mult de un an. In cazul muncitorilor care au contracte pe termen scurt, banii au provenit in special din Italia, SUA si Germania.
Desi nu exista date oficiale privind numarul total al persoanelor aflate in strainatate, mai multe surse indica cifre care variaza intre 1,5 si 2 milioane de romani plecati la munca.