Se intampla sa fi aflat recent ca drepturile pentru Roberto Bolaño au fost vandute in Romania. Motiv de bucurie, zic eu. O sa mai punem pauza pe Marquez&Llosa – de care eu una m-am cam saturat – si o sa citim si altceva, ca, slava Domnului, spatiul hispanic e generos cu asupra de masura la capitolul literatura. Roberto Bolaño (1953-2003) e revelatia ultimelor decenii: a luat premiul Rómulo Gallegos, cea mai importanta distinctie de proza spaniola, si a scris cateva romane si volume de proza scurta senzationale. A inceput cu poezie, dar intre timp s-a convertit la proza (din ratiuni financiare), si bine a facut: romanul sau "Detectivii salbatici" (1998) e o capodopera a fictiunii de expresie hispanica. De pus alaturi de Borges (criticii spun ca, daca ilustrul argentinian ar fi scris un roman, l-ar fi putut scrie pe acesta!) sau Cortazar. A fost un boem si a scris despre boemi (romanul deja amintit are nu mai putin de 52 de naratori, printre care si menajera lui Octavio Paz!), dupa care a murit, neboem, la 50 de ani de o boala de ficat incurabila. A avut tot felul de ocupatii bizare, timp in care si-a scris in liniste cartile: "Literatura nazista in America Latina" – 1996, un soi de falsa enciclopedie, extrem de amuzanta, "Stele indepartate" – 1996, "Amuleta" – 1999, "Monsieur Pain" – 1999, "Noaptea in Chile" – 2000, "Prostituatele asasine" – 2002 si monumentalul "2066", ramas neterminat si publicat postum. Nu se incadreaza in trendul realismului magic, ci e unul dintre fondatorii infrarealismului, un discurs cvasisuprarealist ce vrea sa stearga granitele intre viata si literatura. si reuseste.
