Saptamana trecuta, la reuniunea G8 din Germania, pe George Walker Bush l-a durut burta. E omeneste, in definitiv, sa te doara burta, dar, cum George Walker Bush este omul cel mai puternic de pe planeta, toata planeta a aflat ca l-a durut burta. S-a stiut si intre ce ore l-a durut pe George Walker Bush burta, si cat a durat durerea sa de burta. S-a stiut, de pilda, ca exact in dimineata aceea, cand il durea burta, trebuia sa se intretina cu noul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy. si toata planeta a aflat ca liderul de la Casa Alba, pentru ca il durea burta, l-a primit, in consecinta, pe liderul de la palatul Elysées in apartamentul sau privat, si nu in salonul oficial pentru intalniri oficiale…
Nu incerc sa fiu deloc ironic cu Bush pentru ca l-a durut burta, ceea ce i s-a intamplat lui la ultima reuniune G8 este o peripetie normala. Anormala este insa alianta dintre mediile de informare si clasa politica planetara. Cetateanul de rand a devenit, prin intermediul televiziunii in special, spectatorul supus al omului politic. In fiecare zi, omul de rand ii cedeaza omului politic cateva ore bune din viata lui, din energia lui, din viata lui privata, pentru a urmari, la televizor, ce a mai facut omul politic, ce a mai spus omul politic, cu cine s-a mai intalnit, ce "perle" a mai scos, ce cancanuri a mai declansat, si asa mai departe.
Este uluitoare totusi inversarea totala de roluri dintre cetatean si omul politic. Contractul social natural il defineste pe omul politic ca un servitor al cetatii. Omul politic, ales de membrii cetatii pentru a exercita un mandat, ar trebui sa fie discret si concentrat ca un sofer de autobuz. Cand iti incredintezi viata unui sofer de autobuz, pentru o cursa de cateva ore sau zeci de ore, pur si simplu ai incredere in sistem, nu stai cu ochii pe sofer tot timpul, nu te intereseaza detaliile vietii sale personale, de la ce magazine se imbraca, ce tigari fumeaza, daca are o viata conjugala sau extraconjugala, unde se duce in vacanta si cu cine, ce pasiuni adiacente are, si asa mai departe. In mod normal, omul politic este acela care ar trebui sa stea zi de zi cu ochii in televizor si sa vada, de exemplu, reportaje despre oamenii obisnuiti, despre problemele lor, despre durerile lor. In mod normal, omul politic ar trebui sa se intereseze de toate detaliile legate de viata celor pe care a ales sa-i serveasca.
Dar nu este asa. Intr-o lume in care masina mediatica a scapat de sub control sau, mai bine zis, a devenit vasalul omului politic, el, cel care trebuia sa fie servitorul cetatii, a devenit vedeta acesteia. Iar publicul, drogat de aceasta noua forma de spalare a creierului, sta cu ochii pe omul politic de dimineata pana seara, in acelasi timp fascinat si dezgustat, dar incapabil sa iasa din aceasta relatie hipnotica.
Nu am dovezi, dar stiu ca, la recenta reuniune G8 din Germania, pe agenda discutiilor dintre cei mai puternici oameni de pe planeta s-a aflat si acest subiect: cum sa facem ca, in continuare, intreaga planeta sa-si tina rasuflarea si sa se concentreze numai pe noi cand ne intalnim pentru a discuta, chipurile, despre problemele planetei? Oricum, mediatizarea reuniunilor G8 a devenit un circ planetar urias. De fiecare data cand liderii grupului G8 se reunesc, in aceeasi directie pornesc mii de ziaristi si zeci de mii de manifestanti, locul reuniunii devine o cetate asediata, zeci de mii de politisti ii pazesc pe cei 8, zeci de grupuri extremiste incearca sa se infiltreze in perimetrul oficial, elicopterele patruleaza in aer si vedetele rapide pe mare etc., etc. Pe scurt, circ, spectacol, animatie, excitatie pentru un public avid, de fapt, de toate aceste detalii si situatii.
Nu am dovezi, dar sunt sigur ca in fiecare tara, in fiecare regiune, in fiecare oras, la fiecare sfarsit de saptamana, oamenii politici autohtoni, indiferent de culoarea lor ideologica, se intalnesc pe ascuns pentru a-si pune urmatoarea intrebare: am reusit si saptamana asta sa-i tinem cu ochii atintiti asupra noastra pe cei pe care in mod normal ar trebui sa-i servim? Ce sa mai inventam, ce scandaluri, ce false disensiuni, ce tradari si ce razbunari, ce scene de menaj si ce rasturnari cu 180 de grade numai pentru ca oamenii sa ramana cuminti in lesa mediilor din informare, sa ne soarba din ochi in continuare si sa se hraneasca zilnic cu imaginile noastre?
Dintre toate vedetele mediatice ale zilei (artisti, sportivi, cantareti, scriitori, ziaristi etc.), singurul care penetreaza ilegal retina noastra este omul politic. Singurul care ar trebui sa fie mai degraba pe scaunul soferului de autobuz, concentrat la sosea, si nu la talk-show-uri interminabile, este omul politic. Transformarea sa in personaj de serie B este sinonima cu transformarea politicii intr-un serial de televiziune, intr-o supa mediatica edulcorata (marcata uneori de surprize, pentru ca asa-i la film) si care promite de fapt un singur lucru: sa nu aiba sfarsit. z
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
