In anii ‘70, am crescut pe santierul bucurestean al casei alor mei, alaturi de cativa muncitori veniti din Banat, dintr-un sat de pe frontiera iugoslava. Transformasera o cazarma de tancuri intr-un spital care avea sa fie cunoscut pentru langosii ai naibii de buni, castelul de apa, sedintele de psihoterapie de grup si brazii plantati pentru Craciun. Imi placea sa stau cu ei pe schela din scandura de brad proaspat, sa mananc bomboane burtoase si cafenii cu lapte si sa ma uit cum bolboroseste gudronul intr-un cazan urias lipit de gard.
In anii ‘80, Bucurestiul s-a transformat intr-un santier imens pe care il respirai, miroseai si auzeai in fiecare zi. Mare parte din cartierele pe care le iubeam au disparut daramate in graba, o parte din cei pe care ii stiam s-au mutat aiurea si totul s-a schimbat. M-am apucat sa desenez case, m-am indragostit, dar, cum nu stiam ce sa fac, le-am tratat pe amandoua ca pe o gripa, am asteptat sa treaca. Prima mea lasitate. In anii ‘90, am plecat departe de Bucuresti. Am invatat cate ceva despre lemn, case si plate cameras si m-am imprietenit cu oameni care mesteresc, merg cu bicicleta, cred in spiritul punk si in mobilitatea fara statistica, citesc Cortazar si toata Beat Generation. M-am indragostit din nou si din nou, m-am intors si am gasit un oras iarasi in santier, dar de data asta colorat, vesel si galagios, populat de cife si de elefanti. Am trait pe santierul casei mele din Vatra si am incercat sa leg anii petrecuti aiurea, limbile pe care le-am vorbit, prietenii care au ramas acolo departe si cei pe care credeam ca aveam sa mi-i fac aici.
A ramas pasiunea pentru santiere, constructii, depozite de lemn, Festo si Makita si Mamiya.
Am renuntat la ce? si am luat-o de la capat, iarasi si iarasi, am jurat pe propria mea fictiune si pe orasul asta teribil de sexy si de rock. Dintr-o data, mi-am amintit de toti si de toate si mi-am spus ca ce conteaza de fapt e libertatea, forma aia de libertate de lux (sic!) datorita careia spui intotdeauna, chiar si atunci cand nu vrei, ce gandesti. si tot ce poate fi calificat de impropriu, pentru ca e sigur mai aproape de adevar.
Astea sunt realitatea si fictiunea mea, dragostea si nedumerirea, placerea si dorinta si cateva obiecte improprii ale modernitatii Bucurestiului, fragmente ale unui santier care e pe cale sa se termine, si totul ca sa pot continua. z
Acest text este introducerea expozitiei "santier sexy & fictiv", semnata Oana Lohan si Ovidiu Fenes, care a fost inchisa pe 12 iunie, la galeria H’Art
din Bucuresti.
