Folosirea excesiva si abuziva a clivajului stanga-dreapta pentru a explica confruntarile de nivel tribal din politica autohtona da nastere unor erori de perceptie a spatiului politic cu consecinte directe asupra practicii puterii. Prizonieri ai unei paradigme imprumutate si reproduse automat – niciodata validata in Romania –, politicienii si comentatorii politici par de-a dreptul fascinati de farmecul irezistibil al Dreptei. Porniti in cautarea noului Graal, acesti urmasi moderni ai lui Persival sunt dispusi sa infrunte orice, inclusiv penibilul, pentru a atinge perfectiunea politica reprezentata de Dreapta.
Opozitia dintre stanga si dreapta a facut cariera pentru ca ofera o solutie simpla pentru a da coerenta multitudinii de alegeri individuale. Cu ajutorul acestui mecanism simplificator, preferinte divergente ale unora sau altora pot fi ordonate pe o axa, capatand un continut care sa determine sensul uneia sau alteia dintre politici. Cu toate acestea, stanga sau dreapta par mai degraba accidente mediteraneene. Forma si semnificatia clivajului variaza de la o tara la tara si de la o epoca la alta: dreapta si stanga in Franta, Italia sau Spania, dar republicanii si democratii in SUA, conservatori si liberali mai la nord, in Canada, sau trecand oceanul spre Est gasim tot conservatori, dar contrapusi laburistilor in Anglia, model care se regaseste, pastrand specificul local, si in Germania sau Austria, unde conservatorii se opun insa social-democratilor. Dar in Romania? Sa fie un spatiul nostru politic o adaptare a conflictului politic de tip mediteranean asa cum par sa creada politicienii?
Fie ca este abordat dintr-o perspectiva strict ideologica, astfel ca orientarea valorica si doctrinara primeaza in raport cu alte variabile precum pozitionarea pe scena politica, fie ca este analizat intr-o maniera relativa, si atunci pozitia de pe teren determina ideologia practicata, clivajul stanga-dreapta pare sa explice tot, chiar daca teza continuumului stanga-dreapta a produs pe taram mioritic deviatii si paradoxuri. Caci pozitia ideologica e intersanjabila in Romania. O demonstreaza inainte de toate chiar presedintele. Dupa ce a trecut fara complexe doctrinare, cel putin in privinta afilierii declarate, de la stanga la dreapta, Traian Basescu face un pas decisiv inainte si mizeaza pe anticomunism. Doar cu trei ani in urma Traian Basescu mai era socialist. Ca presedinte al Romaniei a fost ales ca socialist, chiar daca unul mai moderat. Dar cand devenise presedinte al PD, in 2001, Traian Basescu isi plasase formal partidul la stanga PSD. Mostenind de la Petre Roman un partid bine ancorat in Internationala Socialista, Traian Basescu a mizat pe divizarea opozitiei pentru a-si consolida un electorat de stanga. Dar, constatand ca formula nu functioneaza si profitand de trecerea PSD oficial in tabara socialista in 2003, cand partidul lui Adrian Nastase devenea membru al Internationalei Socialiste, PD si Traian Basescu porneau in cautarea unui spatiu mai mare de manevra. Pornita cu discretie inca inainte de alegerea sa ca presedinte al Romaniei, trecerea PD spre dreapta s-a produs in 2005. Profitand de vidul aparut dupa iesirea PNTCD de pe prima scena politica si speculand nevoia popularilor europeni de a se sprijini pe un corespondent politic puternic in Romania, o data cu aderarea PD a realizat pentru prima data in istoria europeana a ultimei jumatati de secol un miracol politic: transformarea unui partid socialist in contrariul sau ideologic. Obiectivul tactic, iar nu ideologic, al acestei manevre riscante urmarea atat ocuparea unei nise in politica interna care sa ofere sprijin din partea celei mai mari familii politice europeane, cat si conturarea premiselor pentru constructia unei majoritatii prezidentiale disciplinate sub forma unui partid care sa reuneasca Dreapta.
O curiozitate pentru cei care cred ca seful statului se plaseaza dincolo de partide, dar totusi cat se poate de previzibil pentru Traian Basescu, presedintele Romanei manifesta o preferinta deschisa spre acel ceva ce se numeste, dupa un stereotip deja clasic, dreapta. La origine, in Occident dreapta era o pozitie politica favorabila regelui. Cand s-a nascut clivajul, in septembrie 1789, cei care s-au situat la stanga in Adunarea Constituanta franceza erau impotriva veto-ului regal, pe cata vreme cei care se s-au asezat la dreapta erau regalisti. O linie dreapta traverseaza timpurile: dreapta e pentru concentrarea puteri. Asa ca nu e de mirare ca preluand regula de baza a circulatiei rutiere continentale – tine dreapta – presedintele devine pe masura ce timpul trece din ce in ce mai de dreapta.
Cristian Pirvulescu este analist politic si profesor la SNSPA
