20 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSportDeclaratii la motiunea de cenzura

Declaratii la motiunea de cenzura

Premierul Tariceanu a declarat, in plenul Parlamentului, ca este intristat si rusinat de motivele care au condus la depunerea motiunii de cenzura, in contextul unei crize politice determinate de "un personaj care se crede trimisul lui Dumnezeu pe pamant" si care reprezinta inceputul dictaturii, relateaza Mediafax. Tariceanu a aratat ca presedintele Traian Basescu a dezechilibrat institutiile statului si a transformat institutia prezidentiala intr-un demolator, nu jucator. Premierul a declarat ca Parlamentul trebuie sa aleaga intre responsabilitate si demagogie, intre rezultate si populism.
La randul sau, deputatul democrat Cezar Preda l-a acuzat pe premierul Calin Popescu-Tariceanu ca si-a pus propriile interese mai presus decat pe cele ale tarii. Preda sustine ca pozitia lui Tariceanu fata de referendumul privind demiterea presedintelui Traian Basescu demonstreaza ca acesta si-ar dori un sistem de control care nu este specific unui sistem democratic. Potrivit deputatului PD, primul-ministru a demonstrat ca nu poate fi un factor de echilibru.
Deputatul PSD Victor Ponta a spus ca motiunea impotriva Guvernului cere Parlamentului sa aleaga intre PNL si PD, cand, de fapt, ambele partide ar trebui sa raspunda pentru raul facut de cand au venit la putere. Ponta a declarat  ca, de fapt, trebuie ales intre PD si PNL, intre Tariceanu si Boc, Flutur si Remes. 'Groaznica alegere', a afirmat Ponta, adaugand ca 'rezultatele unora seamana extraordinar cu ale celorlalti, adica aproape de zero'.
'Ne-am fi dorit sa alegem intre competenta si incompetenta, dar in aceasta situatie ar fi trebuit sa plece guvernul liberal-democrat Tariceanu', a sustinut vicepresedintele PSD, subliniind ca cele doua partide trebuie sa raspunda solidar pentru tot ceea ce s-a facut rau in aceasta perioada, relateaza Rompres.

Cele mai citite

Parlamentul se reuneşte pentru numiri la conducerea BNR, ASF şi CNA. Mugur Isărescu îşi continuă mandatul

Parlamentul României se va reuni marţi, de la ora 15:00, într-o şedinţă comună pentru a numi noii membri ai consiliilor de administraţie ale Băncii...

Asigurarea obligatorie a locuinței este, de fapt, facultativă

La nivelul întregii țări, doar 17% dintre locuințe sunt protejate împotriva riscurilor și situațiilor dificile Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAD), așa cum este...

Consumul energetic al inteligenței artificiale pune presiune pe rețeaua electrică din SUA

Conform celor mai recente estimări ale experților, consumul tot mai mare de energie al inteligenței artificiale pune o presiune semnificativă asupra rețelei electrice din...
Ultima oră
Pe aceeași temă