5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSeceta scoate in relief jaful "baietilor destepti"

Seceta scoate in relief jaful „baietilor destepti”

In conditiile secetei care s-a abatut asupra unei parti importante din teritoriul tarii, din pacate tocmai partea cu contributie masiva la culturile cerealiere, premierul Tariceanu a cerut ministrului Economiei si Finantelor, care are in parohie sistemul energetic, sa opreasca, daca este nevoie, exporturile de la societatile de stat Hidroelectrica si Nuclearelectrica pentru a exista electricitate in tara. Ba mai  mult, a solicitat aceluiasi sa aiba in vedere aprovizionarea sistemelor de irigatii pentru producatorii agricoli timp de 3 luni pe an cu electricitate de la cele doua societati care produc cel mai ieftin din sistem.
Ambele masuri suna bine, indeosebi in contextul dat! Dar atat! Pentru ca, de fapt, nu sunt operationale si, chiar daca ar fi, sunt tardive. Atat din punctul de vedere al culturilor cerealiere vizate, cat si din punctul de vedere al starii sistemului energetic. Chiar daca lipsa energiei ar fi cauza nefunctionarii retelelor de irigatie, pornirea alimentarii abia de acum incolo ar veni cu totul si cu totul tarziu pentru culturile de grau si orz. Raul s-a produs deja, iar, pentru a ajunge efectiv la plante, apei de la un sistem de irigatii ce abia ar urma sa fie pus in functiune ii trebuie vreo trei saptamani. Dar nu lipsa energiei a fost problema! si nu pentru ca energia ar fi existat din abundenta, ci pentru ca, din lipsa banilor, producatorii agricoli nici n-au apelat la sistemele de irigatii.
Din punctul de vedere al sistemului energetic, lucrurile stau la fel de rau, daca nu si mai rau, deoarece repercusiunile sunt pentru ansamblul economiei. Cum s-ar spune, restul economiei ar trebui sa fie multumit ca producatorii agricoli, din lipsa de bani, n-au apelat la irigatii, pentru ca nu se stie cum sistemul energetic ar fi putut face fata.
Seceta a pus in mod dramatic in evidenta tragedia pe care a reprezentat-o asa-numita liberalizare a pietei, impusa fara sa existe premise de catre UE, precum si ravagiile produse in sistem de "baietii destepti" in conditiile acestei liberalizari. Liberalizarea – care, in absenta premiselor necesare, s-a rezumat doar la tranzactionarea fara noima a energiei produse ieftin, indeosebit la Hidroelectrica – a adus rapid sistemul in grav pericol. Seceta a scazut sever aportul nou de apa in lacurile de acumulare. In mod normal, in astfel de situatii, productia in hidrocentrale este coborata si termocentralele preiau sarcina. Acum nu s-a mai intamplat intocmai asa. Pentru a-si "onora" contractele incheiate cu "baietii destepti" – intermediarii aparuti in virtutea posibilitatii date de liberalizare –, Hidroelectrica a continuat exploatarea nemiloasa si cotele in lacurile de acumulare au ajuns la limita dezastrului. S-a constatat ca onor contractele incheiate cu "baietii destepti" nu au clauze de forta majora strict precizate, cum ar fi seceta, ceea ce a sugerat cam ce spagi au luat semnatarii de la Hidroelectrica ai acestor contracte.
Oprirea, ceruta de dl Tariceanu, a exporturilor de energie – facute desigur tot de la Hidroelectrica, pentru ca ce alta energie decat una ieftina sa ia strainii! – constituie o biata glumita. Exporturile formeaza doar o particica din contractele "baietilor destepti" si oprirea exporturilor (ale caror contracte probabil au automat clauze de forta majora) n-ar rezolva mare lucru, in conditiile in care jaful energiei ieftine prin contractele in derulare cu "baietii destepti" n-ar fi suspendate integral.
Daca nu va da Dumnezeu ploaie prelungita, sistemul energetic va capota! Oricum, in jaful – sa subliniem, pe seama populatiei – care exista in sistemul energetic din Romania, cu parafa de la UE si cu obladuirea autoritatilor de la Bucuresti, a se da ceva energie ieftina agriculturii – si nu "baietilor destepti" sau strainilor – ar fi o blasfemie. S-o consideram doar o pura propaganda!

Cele mai citite

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...
Ultima oră
Pe aceeași temă