Doar doua societati, Bere si Malt Robema Rosiorii de Vede si Bere Alutus Ramnicu Valcea, vor beneficia de scutirea datoriilor totale la buget de 25 milioane lei datorita legii micilor berari.
Desi initiatorii legii prezentau in expunerea de motive a actului normativ o lista de noua fabrici de bere care ar beneficia de stegerea datoriilor acumulate la bugetul de stat, pe principiul unui sprijin acordat societatilor care au capacitate de productie mai mica de 200 de mii de hl/an, Finantele au constatat, dupa analiza situatiei celor noua firme, ca doar doua dintre acestea nu si-au platit obligatiile catre stat.
Potrivit unor surse din minister, citate de Newsin, Bere si Malt Robema Rosiorii de Vede datoreaza statului peste 21 milioane lei (6,5 milioane euro), iar Bere Alutus Ramnicu Valcea are restante neonorate de 3,9 milioane lei (1,1 milioane euro), in timp ce restul societatilor la care se facea referire in expunerea de motive a legii si-au achitat datoriile.
Legea vizeaza obligatiile de plata restante la 31 decembrie 2003 si neachitate pana la data intrarii in vigoare a legii, reprezentand accize, impozit pe profit si TVA, datorate de intreprinderile mici si mijlocii din industria berii care au declarat pana la 15 ianuarie 2005 ca au capacitate de productie mai mica de 200 de mii de hl/an.
Legea a fost aprobata de Parlament in noiembrie anul trecut si, ulterior, trimisa spre reexaminare de presedintele Traian Basescu. Legea a primit, si dupa cererea presedintelui, aviz favorabil de la Comisia de buget-finante a Camerei Deputatilor si urmeaza sa fie dezbatuta in plen.
» Actul normativ a fost initiat, anul trecut, de democratii Gratiela Iordache, Radu Dragus, Mircea Man, Petru Movila, liberalul Cristian Adomnitei si deputatul PLD Cristian Boureanu.
Lipsuri
Masurile de scutire a datoriilor bugetare sunt ajutoare de stat si ar fi trebuit ca initiatorii sa le notifice Consiliului Concurentei care aviza astfel de decizii in 2006. Dupa aderare, toate ajutoarele de stat sunt analizate si aprobate de Comisia Europeana. Lipsa notificarii prealabile a ajutorului de stat reprezinta din punctul de vedere al Comisiei un ajutor acordat ilegal.