18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialVictorie in Slovenia si suntem liderii grupei!

Victorie in Slovenia si suntem liderii grupei!

Romania s-a temut de jocul cu Slovenia din preliminariile Euro 2008, dar pana la urma s-a impus mai usor decat o arata scorul, cu 2-1, in deplasarea de la Celje. Peste numai cateva zile, miercuri, urmeaza returul, iar cele trei puncte sunt din nou vitale.
» Adrian Mutu a declarat ca el si colegii sai din reprezentativa Romaniei au fost motivati in plus in partida cu Slovenia de gandul de a-si lua revansa dupa eliminarea de la barajul pentru Cupa Mondiala din urma cu 6 ani. "Am vrut sa ne luam revansa in fata Sloveniei si sa ii razbunam pe cei care nu mai sunt la nationala. Ne bucuram ca am obtinut victoria, nu mai conteaza ca a fost doar 2-1, tot trei puncte sunt. Ne-ar fi placut sa-i batem la zero, dar asta e, e bine si asa. Am obtinut una dintre cele doua victorii pe care ni le dorim in aceste patru zile. In prima repriza ei au avut doar o ocazie, iar in a doua vreo doua, in timp ce noi am avut o gramada. E bine ca am dat doua goluri, pentru ca si ei au inscris in ultimele secunde", a spus Mutu.
reprezentativa romaniei a invins, in deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa nationala a Sloveniei si a trecut pe primul loc in clasamentul grupei G a preliminariilor Euro 2008. Romania a deschis scorul in minutul 51, prin Gabriel Tamas, aflat la primul sau gol pentru echipa nationala. Nicolita a executat un corner de pe partea dreapta, Mutu a reluat cu capul, iar portarul Handanovici a respins de pe linia portii, insa numai pana la Tamas, care a inscris din unghi, cu un sut violent, sub bara. Scorul a devenit 2-0 in minutul 68, cand Banel Nicolita a marcat si el primul sau gol sub tricolor. Nicolita a primit o pasa de la Marica, mingea a fost interceptata de Cesar, acesta a vrut sa paseze la un coechipier, dar stelistul a recuperat si, scapat singur cu Handanovici, a inscris cu un sut de la 10 metri lateral dreapta la coltul lung. Slovenia a redus din diferenta in minutele de prelungiri, prin Vrsici. Dupa un corner de pe partea dreapta, Lavrici a reluat cu capul spre poarta, mingea a ajuns la Vrsici, care a inscris din voleu, de la aproximativ patru metri.
Fara a face un meci senzational, nationala noastra s-a impus fara prea mari emotii. Diferenta de clasa a fost evidenta mai ales in repriza secunda, atunci cand tricolorii ar fi putut marca de cel putin inca doua ori. O victorie importanta, mai mult decat necesara daca punem la socoteala si succesul bulgarilor la Minsk, cu Belarus, care trebuie dublata de inca una similara, miercuri, la Timisoara.
La finalul jocului, antrenorul Victor Piturca a fost de parere ca meciul cu Slovenia a fost mai greu decat s-a asteptat, dar s-a aratat multumit de cele trei puncte obtinute din cele sase propuse in dubla cu selectionata antrenata de Matjaz Kek. "A fost mai greu decat ne asteptam. Este bine ca ne-am indeplinit obiectivul in proportie de 50 la suta pana acum", a spus Piturca, el acuzand lipsa de concentrare a jucatorilor in finalul partidei de la Celje. "E bine ca am reusit sa marcam doua goluri pentru ca s-a vazut ca pe final am primit in ultimul minut gol. Acel gol a venit cand concentrarea scazuse, am mai patit acest lucru si cu bulgarii, dar e bine totusi ca am luat trei puncte", a spus selectionerul.
In ceea ce priveste partida de miercuri, revansa de la Timisoara, Piturca e de parere ca pentru reprezentativa Romaniei va fi greu sa invinga Slovenia de doua ori in interval de patru zile. "Sper ca baietii vor fi motivati si vor lua si cele trei puncte de la Timisoara. S-ar putea sa mai apara la Timisoara doi, trei jucatori, la fel ca la meciul cu Luxemburg. Vom vedea care sunt problemele, pentru ca foarte multi jucatori s-au plans dupa meci", a punctat Piturca. El se asteapta ca jocul de miercuri sa fie la fel de greu ca partida de la Celje, insa a subliniat ca mizeaza si pe sprijinul suporterilor in lupta pentru cele trei puncte. "La Timisoara va fi la fel ca azi, adica extrem de greu, dar mizam pe suporterii nostri de acolo. si azi (n.r. – au fost circa 2.500 de romani la Celje) fanii care au venit aici au fost formidabili. Acum imi doresc trei puncte la Timisoara. Nu se mai pune problema sa ne multumim cu patru puncte in aceasta dubla, mai ales ca si bulgarii au castigat in deplasare."

ARBITRAJ
» Eliminarea lui Niculae
Victor Piturca a facut referire la eliminarea atacantului Daniel Niculae, din minutul 79, cand ex-rapidistul a primit direct cartonasul rosu, la fel ca fundasul sloven Bostjan Cesar, cu care s-a imbrancit la marginea terenului, si a mentionat ca si-a avertizat jucatorii inainte de meci ca arbitrul scotian Stuart Dougal este foarte "darnic" in privinta cartonaselor. "Ne asteptam la multe galbene, i-am atentionat inaintea jocului pe jucatori ca arbitrul scotian abunda in cartonase, insa ce mai conteaza pana la urma? Niculae a gresit prin gestul lui, i-am si zis asta acum, dar eu oricum cred ca nu merita rosu", a spus Piturca.

FAMILIE
» Rudele lui Chivu, la meci
Mama lui Chivu, Mariana, a asistat la meci impreuna cu sora fundasului, Diana. "De la 17 ani il urmaresc pe Cristi pe stadioane si ii port noroc. Am vazut toate meciurile nationalei din aceasta campanie de calificare si ma bucur foarte mult ca au reusit sa castige aceasta deplasare", a declarat Mariana Chivu, care a explicat cum reactioneaza la fazele in care este implicat fiul sau: "Ma ingrijorez doar daca sta mai mult de doua-trei minute intins pe gazon la vreo accidentare si daca nu se ridica izbucnesc in plans". Mariana Chivu obisnuieste ca, macar o data pe luna, sa mearga sa il vada jucand pe capitanul nationalei in Italia.

TINERET
» Remiza In Franta
Echipa nationala de tineret a Romaniei a debutat cu o remiza in preliminariile Campionatului European Under-21 din 2009, incheind la egalitate, 1-1, meciul disputat in deplasare in compania Frantei, la Brest. Romania a deschis scorul in minutul 20, in urma unui autogol al lui Marange "provocat" de o centrare a lui Keseru, iar Franta a restabilit egalitatea in minutul 49, prin Samassa. Urmatorul meci pe care tineretul il va disputa in preliminariile CE 2009 este programat maine, cand elevii lui Emil Sandoi vor intalni, tot in deplasare, Malta. Romania face parte dintr-o grupa in care mai joaca Franta, Bosnia, Tara Galilor si Malta.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă