19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialIvantoc, batut in libertate!

Ivantoc, batut in libertate!

Andrei Ivantoc a fost asteptat la punctul de trecere Tighina de sotia sa, Eudochia, de scriitorii Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi si Nicolae Dabija, de ambasadorul Romaniei la Chisinau, Filip Teodorescu, de tovarasul sau de lupta si de detentie Alexandru Lesco, eliberat si el in 2004, de reprezentanti ai Ministerului de Interne de la Chisinau. Spre stupefactia tuturor, odata coborat din microbuzul transnistrenilor, Ivantoc nu s-a indreptat spre grupul venit din Basarabia, ci a fugit in directia opusa. Chiar daca sotia si grupul de prieteni il chemau ingrijorati. S-a crezut, initial, ca ar fi fost vorba de o cadere psihica. Ulterior, s-a dezlegat enigma: Andrei Ivantoc ceruse, in mod expres, sa fie lasat sa-si vada mama, bolnava, aflata in satul sau natal, Opaci, din stanga Nistrului. Autoritatile separatiste, insa, declarandu-l persona non grata in autoproclamata republica, se intelesesera cu guvernantii de la Chisinau ca Ivantoc sa fie expulzat in dreapta Nistrului. Proaspatul eliberat din detentia politica a replicat ca el nu poate fi scos cu forta din tara lui, caci Transnistria este parte componenta a Republicii Moldova. De altfel, el refuzase, anterior, sa semneze un angajament ca nu va mai calca vreodata pe teritoriul Transnistriei. Incidentul s-a incheiat dupa ce doi securisti transnistreni l-au prins pe fugar si, lovindu-l salbatic, l-au predat autoritatilor de la Chisinau. Totul s-a petrecut sub ochii adjunctului ministrului de Interne al Republicii Moldova, Sergiu Golovaciuc, care nu a avut nici o reactie. In aceeasi zi, spre seara, cu un autoturism al Ministerului moldovean de Interne, Andrei Ivantoc a ajuns la locuinta sa de la Chisinau.
In puscaria de maxima securitate de la Hlinaia (Transnistria) mai este intemnitat doar un singur membru al "grupului Ilascu" – Tudor Petrov-Popa. S-a anuntat ca el va fi eliberat luni, 4 iunie.
Andrei Ivantoc s-a nascut la 9 martie 1961, in satul Opaci, raionul Causeni. Este casatorit cu Eudochia. Muncitor. Sentinta i-a fixat o condamnare de 15 ani de temnita grea, care s-au incheiat la 2 iunie 2007. Initial, se anuntase ca va fi eliberat anul trecut, impreuna cu Tudor Petrov-Popa. Dar separatistii tiraspoleni nu s-au tinut de cuvant. In numele presedintiei UE, delegatia finlandeza si-a exprimat regretul ca, "la mai bine de doi ani de la pronuntarea hotararii Curtii de la Strasbourg in acest caz, Andrei Ivantoc si Tudor Petrov-Popa nu au fost pusi in libertate", atragand atentia asupra efectului negativ pe care il are neexecutarea unei hotarari a CEDO asupra presedintiei ruse a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei si invitand autoritatile de la Moscova sa depuna eforturi sporite pentru a pune capat detentiei ilegale a celor doi. Abia anul acesta, la 28 mai, "ministrul de Externe" de la Tiraspol, Valeri Litkai, declara ca Andrei Ivantoc si tovarasul sau vor fi eliberati la exact 15 ani de la arestarea lor in 1992. In cazul lui Ivantoc data era 2 iunie.

Detentie ilegala

Andrei Ivantoc declara sambata, dupa reintoarcerea acasa, la Chisinau, ca nu are pentru ce sa multumeasca autoritatilor de la Chisinau. De fapt, a adaugat el, doar autoritatile romane s-au interesat de soarta sa. Reamintim ca Andrei Ivantoc are dubla cetatenie – moldoveneasca si romana. Ministerul roman al Afacerilor Externe a luat act de faptul ca autoritatile separatiste din regiunea transnistreana a Republicii Moldova l-au eliberat pe Andrei Ivantoc din detentia ilegala, dar considera acest lucru drept un gest "tardiv" si o "sfidare" la adresa eforturilor depuse de comunitatea internationala privind executarea unei decizii din 2004 a CEDO. De asemenea, MAE asteapta eliberarea neintarziata si a lui Tudor Petrov, ultimul membru al grupului Ilascu aflat in detentie ilegala. Potrivit MAE: "Neexecutarea hotararii CEDO nu are consecinte exclusiv asupra partilor responsabile, ci afecteaza insasi credibilitatea Curtii si a Consiliului Europei in ansamblu, in conditiile in care este pentru prima data cand o hotarare a instantei de la Strasbourg ramane neexecutata".

Cele mai citite

Grupul de turism rtk se lansează în România

rtk romania, subsidiara locală a rtk international (cu o rețea de peste 3.000 de agenții de turism afiliate în străinătate), anunță oficial deschiderea activității...

Analiză: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au scăzut în 2023 cu 4% față de 2022 și cu 11% comparativ cu nivelul înregistrat în 2019,...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă