7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialCinci dosare de coruptie la MAE

Cinci dosare de coruptie la MAE

Ministerul Afacerilor Externe a trimis la Parchetul General cinci dosare referitoare la acte de incalcare a legii de catre angajati ai serviciilor consulare, a declarat Ilie Banica, purtator de cuvant al MAE, citat de Rompres. In alte trei cazuri de nereguli administrative s-a decis suspendarea contractelor de munca a persoanelor vizate, a aduagat Ilie Banica. Potrivit oficialului MAE, in aceste cazuri s-a constatat un management defectuos a personalului diplomatic si consular. Neregulile respective, dar si alte 20 de sesizari primite pe adresa ministerului, au fost discutate in sedinta Colegiului Director al MAE de catre ministrul Adrian Cioroianu, secretarii de stat si directorii generali.
Ilie Banica a precizat ca, potrivit legii privind transparenta institutiilor publice, nu se pot comunica detaliile cazurilor aflate in ancheta si numele persoanelor implicate.

Cele mai citite

Călin Georgescu contestă la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Decizia de anulare a alegerilor prezidențiale a fost luată de CCR, invocând nereguli în desfășurarea primului tur, iar Biroul Electoral Central a suspendat procesul...

O explozie a unei camionete Tesla Cybertruck a avut loc la Hotelul Trump din Las Vegas. Un mort și șapte răniți

Un vehicul Tesla Cybertruck, camioneta mărcii lui Elon Musk, a explodat miercuri dimineaţă în faţa hotelului Trump din Las Vegas, omorând o persoană şi...

Artificii, rezervoare de benzină și combustibil pentru camping folosite în explozia Tesla Cybertruck, din fața hotelului Trump din Las Vegas

Poliția a spus că știe cine a închiriat camionul, dar autoritățile nu sunt pregătite să dezvăluie încă numele FBI lucrează pentru a determina dacă incidentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă