Universitatea Tehnica din Cluj a obtinut in ultimul an 17,8 milioane de lei din vanzarea inventiilor. Acest bilant financiar situeaza universitatea pe locul 8 in tara in topul celor mai bogate institutii de invatamant superior. Potrivit conducerii Centrului de Cercetare stiintifica, Transfer Tehnologic si Implementare Inventii, sumele obtinute prin vanzarea celor peste 200 de inventii patentate au fost reinvestite in aparatura. Asa se face ca, in cadrul centrului, studentii lucreaza acum pe unele dintre cele mai moderne aparaturi care se gasesc pe piata.
"Laboratoarele de cercetare in care lucram sunt folosite in proportie de 100% in procesul didactic. Fiecare student este invatat cum sa foloseasca tehnologiile moderne pe care le detinem", a declarat Ovidiu Tataru, seful Departamentului de Cercetari, vechi inginer mecanic.
Din cei aproximativ 12 mii de studenti care frecventeaza universitatea clujeana, doar 2.000 lucreaza efectiv in cercetare alaturi de profesori, coordonatori sau directori de proiecte. Studentii sunt alesi pe criterii de performanta si, cu predilectie, din anii terminali. Rezultatele sunt pe masura, absolventii fiind repede atrasi de cele mai mari firme europene. Asa s-a intamplat si anul trecut, cand seful de promotie a fost angajat de celebra firma de masini Crysler. Un alt absolvent este angajat la compania Nokia, in Finlanda.