Pentru că în SUA nu există corupţie, ci doar o lege serioasă a lobby-ului, oficialul american a sosit recent în Capitală și la principalele instituţii ale statului, şi pentru a susţine interesele a două companii americane care doresc să exploateze rezervele de gaze din Marea Neagră. Dacă la apa de mică adâncime, un proiect derulat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), va extrage în jur de 10-20 miliarde de metri cubi, în partea mai adâncă, prin ExxonMobil (în asociere cu OMW), un zăcământ de 84 miliarde de metri cubi.
Fiindcă Legea Petrolului nr. 238/2004 prevede la art. 49 alin. (2) că „redevenţa petrolieră se stabileşte ca o cotă procentuală din valoarea producţiei brute extrase“, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), la presiunile companiilor europene şi americane, precum şi ale oficialilor de la Bruxelles, doreşte să instituie preţul de referinţă la gaze naturale în funcţie de preţurile de tranzacţionare de pe hub-ul CEGH din Viena.
Dar, până în prezent, România nu exportă niciun centimetru cub de gaz.
Oficialul american a venit cu modificări la Legea Offshore-ului în plic, despre care Ambasada SUA a făcut referinţă de mai multe ori în relaţiile bilaterale. Ba mai mult, pe pagina oficială a postat recent: „România are o oportunitate extraordinară de a adopta o legislaţie care să permită exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră“.
Proiectul legii, votat de Senat încă din februarie, garantează companiilor petroliere care au concesionate perimetre în Marea Neagră că, în afara redevenţei actuale, statul român nu va mai impune vreo taxă cât timp există acordurile petroliere. Iar dacă totuşi o va face, va fi obligat să restituie banii firmelor, la cerere, în fiecare an. În schimb, companiile petroliere sunt obligate să lucreze cu firme româneşti şi să angajeze forţă de muncă locală.
Aceste două puncte provoacă dispute între concesionarii perimetrelor din Marea Neagră şi reprezentanţii statului, celelalte puncte fiind agreate între părţi. Cel mai important este cel legat de fiscalitate. Petroliştii cer, în offshore, regim fix al redevenţelor şi lipsa impozitului suplimentar de 80% pe preţul care depăşeşte 85 de lei/MWh de gaz, aşa cum se întâmplă acum cu gazele exploatate pe uscat. Reprezentanţii coaliţiei de guvernare vor, în schimb, cât mai multe venituri la buget, de stat şi local.
Se discută despre o redevenţă de 3,5%, mult mai mică decât în alte state europene.
Cota medie a redevenţelor şi a impozitelor similare a crescut în Franţa de la 6,6% (2014) la 9,6% (2015), în timp ce în Lituania de la 9,9% (2014) la 13,4% (2015), explică un raport al firmei de audit Deloitte România.
În sectorul upstream (cel care prelucrează total gazul), redevenţele actuale sunt între 3,5% și 13% pentru gaze naturale, lucru ce nu convine marilor jucători de pe piaţă.
Dar ce facem cu atât de mult gaz? România nu are potenţial nici să consume jumătate din producţia anuală de gaz din Marea Neagră. Uniunea Europeană este interesată să finanţeze o parte din costurile conductei BRUA, care ar pleca dinspre Constanţa spre Europa, prin intermediul Ungariei. Budapesta, cu un lobby extrem de puternic, doreşte să oprească gazoductul în ţara lor. Recent, ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a spus la Washington că este important să fie menținută o presiune internaţională pentru ca România să demareze exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră începând cu 2022, susţine Deutsche Welle, citind o sursă maghiară. Mai mult, un alt oficial din Guvernul Viktor Orbán a făcut băşcălie: „Ce vor face românii cu gazul în exces, îi vor da foc?“.
Unii dintre oficialii guvernamentali de la Bucureşti vorbesc despre mărirea capacităţii de depozitare a gazului pentru perioada de consum sporit. Asta iar nu convine Ungariei şi oficialilor europeni.
O presiune inimaginabilă se exercită asupra Legislativului de la Bucureşti de a adopta cât mai rapid Legea Offset-ului.
Să înţelegem că securitatea energetică a României nu se discută la Bucureşti, aşa cum ar fi normal, ci în cancelariile europene şi la Washington? Poate că aici ar fi necesară o reuniune a CSAT, dar pare-se că serviciile de informaţii şi preşedintele au altceva de făcut. Prin producţia de gaz din Marea Neagră, nu numai că am putea să nu mai fim dependenţi de gazul rusesc, ba mai mult, am putea să exportăm.
Dar, pentru ca şi românilor să le fie bine, trebuie încurajate proiectele comunale de introducere a gazelor în cât mai multe gospodării.
La Distrigaz, o cerere de racordare la reţeaua de gaz, chiar dacă îţi trece prin faţa casei, durează cel puţin un an. Asta dacă îţi iei firme specializate. Pe ce lume trăim? Ca să nu mai vorbim despre cât de greu se semnează documentele cu furnizorii de gaz, majoritatea companii străine.
În Marea Britanie redevenţa e mai mică, dar se percepe un impozit pe profit de 30% pentru activitățile de explorare și producție, plus un impozit unic suplimentar de 32%. Danemarca percepe o taxă unică pe hidrocarburi de 52% și un impozit pe venit (corporate income tax) de 25%.
Se pare că oficialii de la Bucureşti sunt prinşi în nişte cleşti din care nu pot ieşi. A nu le face pe plac corporaţiilor înseamnă o nouă supărare şi o nouă presiune de la Bruxelles care ar băga în infringement, pe model polonez, pe legile justiţiei, bineînţeles, nu pentru interesele pecuniare ale unor mari corporaţii. Calea de mijloc e cea mai bună. Măcar 2 miliarde de euro să revină anual bugetului statului prin redevenţe şi impozit pe profit.
Fondul Suveran Norvegian – care cuprinde majoritatea companiilor de extracţie şi de producţie a resurselor naturale – a ajuns recent la cota de 1 trilion de dolari, fiecare cetăţean având puşi deoparte 200.000 de dolari în acţiuni la bursă. Zăcămintele au fost descoperite în anii ’60. Faceţi un calcul. În 60 de ani, din nimic, guvernele Majestăţilor Lor au făcut 1 trilion de dolari. Totuşi, Norvegia a extras deja 84,6 miliarde metri cubi de gaz anul acesta, depăşind estimările anterioare cu aproximativ 12%, conform datelor furnizate de Consiliul Petrolului, cu sediul la Oslo.
Să nu ne vindem ieftin, ar zice românul de la ţară!
